text Poezii crestine

POEMUL MAIESTĂŢII

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
POEMUL MAIESTĂŢII

Ps.97

Nevãzut dar plin de slavã
Mielul sfânt împãrãţeşte.
Peste firea cea bolnavã
El coboarã şi pãşeşte.

Negura Îl înconjoarã.
Norii-I ţin loc de escortã.
El împinge Galaxia
dar şi sângele-n aortã.

Focul sfânt Îl însoţeşte.
Ard jur-împrejur vrãjmaşii.
Tunetul Îl prevesteşte.
Domnului I se-aud paşii.

Fulgere ne lumineazã
şi parcã ne-aduc solia :
pentru cel care vegheazã
va veni curând Mesia.

Şi pãmântu-ntreg vãzându-L
clatinã din cap a ceartã.
Oare cine-I ştie gândul
ce spre noi din nou Îl poartã ?

Munţii se topesc ca ceara
şi fierb mãrile în valuri.
E departe primãvara
ce zâmbeşte de pe maluri ?

Atmosfera Îl proclamã
printr-un cros de mii de unde.
Biblia cu glas de mamã
peste tot şi azi pãtrunde .

Sã vestim a Lui dreptate
în a lumii neagrã noapte
împletind cu bunãtate
zi de zi credinţa-n fapte.

Cei ce vor vedea lucrarea
faptei prin har pregãtitã
sã-şi cunoascã cercetarea
ce le-a fost de Sus menitã.

Sã rãmânã de ruşine
mii de idoli fãrã pace
când din zãrile senine
Împãratul Se va-ntoarce.

Sã audã azi Sionul
Vestea cea atât de mare :
vine-n zbor ca şi fotonul
al neprihãnirii Soare.

El a semãnat lumina
şi în suflet bucuria
pentru cei ce-şi spalã vina
şi primesc Împãrãţia.

Sã mãrim prin imn de slavã
dragostea împãrãteascã
ce din veşnica dumbravã
n-a uitat sã ne zâmbeascã :

printr-un rãsãrit de soare,
printr-o blândã adiere,
printr-un strop de-nviorare
ce ne-aduce mângâiere.




Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>