POEMUL MAIESTĂŢII

POEMUL MAIESTĂŢII

Ps.97

Nevãzut dar plin de slavã
Mielul sfânt împãrãţeşte.
Peste firea cea bolnavã
El coboarã şi pãşeşte.

Negura Îl înconjoarã.
Norii-I ţin loc de escortã.
El împinge Galaxia
dar şi sângele-n aortã.

Focul sfânt Îl însoţeşte.
Ard jur-împrejur vrãjmaşii.
Tunetul Îl prevesteşte.
Domnului I se-aud paşii.

Fulgere ne lumineazã
şi parcã ne-aduc solia :
pentru cel care vegheazã
va veni curând Mesia.

Şi pãmântu-ntreg vãzându-L
clatinã din cap a ceartã.
Oare cine-I ştie gândul
ce spre noi din nou Îl poartã ?

Munţii se topesc ca ceara
şi fierb mãrile în valuri.
E departe primãvara
ce zâmbeşte de pe maluri ?

Atmosfera Îl proclamã
printr-un cros de mii de unde.
Biblia cu glas de mamã
peste tot şi azi pãtrunde .

Sã vestim a Lui dreptate
în a lumii neagrã noapte
împletind cu bunãtate
zi de zi credinţa-n fapte.

Cei ce vor vedea lucrarea
faptei prin har pregãtitã
sã-şi cunoascã cercetarea
ce le-a fost de Sus menitã.

Sã rãmânã de ruşine
mii de idoli fãrã pace
când din zãrile senine
Împãratul Se va-ntoarce.

Sã audã azi Sionul
Vestea cea atât de mare :
vine-n zbor ca şi fotonul
al neprihãnirii Soare.

El a semãnat lumina
şi în suflet bucuria
pentru cei ce-şi spalã vina
şi primesc Împãrãţia.

Sã mãrim prin imn de slavã
dragostea împãrãteascã
ce din veşnica dumbravã
n-a uitat sã ne zâmbeascã :

printr-un rãsãrit de soare,
printr-o blândã adiere,
printr-un strop de-nviorare
ce ne-aduce mângâiere.