Pocăință, pocăință, nume scump ești pe pământ

Pocăință, pocăință, nume scump ești pe pământ,
Ești lăsată tu de jertfa, cea adusă de un Sfânt,
Însă ești tu ocolită, căci ești grea... greu de urmat,
Calea ta e mult prea-ngustă, firii nu îi ești pe plac.

Uneori amestecată, ești de cei care te știu,
De acei care odată, i-ai salvat tu din pustiu,
Ei te pun în rând cu lumea, pocăință pe pământ,
Uită că ai fost lăsată, de un Domn ce-i veșnic sfânt.

Își fac nume mari în tine, însă ei nu te trăiesc,
Cu privirile în lume, despre tine ei vorbesc,
Te-au împodobit cu vorbe, cu programe pe hârtii,
Uită că există harul, și-acea dragoste dintâi.

Pe o cale mult mai largă, pocăință te-au împins,
Focul ce ardea în tine, El de mulți e astăzi stins,
Mulți aleargă nu spre ceruri, spre amvoane... înălțimi,
Goi de dragoste, de milă, dar se cred ei heruvimi.

Darul cel ce-i de mustrare, e de mulți el azi râvnit,
Fără Duhul de blândețe, el nu este-un Duh dorit,
Gurile otrăvitoare, azi omoară mulți creștini,
Căci n-au Duhul sfânt în inimi, ei de răutate-s plini.

Pocăință ești o floare, ce încet te-ai ofilit,
Cei care te vor schimbată, astăzi ei te-au otrăvit,
Însă-n inimile care, ei pe Domnul îl iubesc,
Ești mereu ca prima oară, cum ești tu ei te trăiesc.

Tu să știi... nu ești uitată, oricât mulți ar încerca,
Să te schimbe... n-au puterea, Domnul toat-o poate-avea,
Adevărul și credința, vie pe pământ va fi,
Pe cei răi... de sus El Domnul, iute îi va nimici.

Căci El este-acela care, te-a lăsat pe-acest pământ,
Vei rămâne în picioare, ești o road-a Celui sfânt,
Tu ești calea către ceruri, demnă de urmat mereu,
Căci pe tine e lăsată, urma cea de Dumnezeu.
Amin