Pocăință cale sfântă

Pocăință cale sfântă, către locul cel ce-i sfânt,
Ce ai fost demult lăsată, de Isus pe-acest pământ,
Cu-a Lui stropi de sânge care, pe o cruce ei s-au scurs,
Când era bătut în cuie, cu o suliță străpuns.

Te-a lăsat acea ocară, pentru noi ce a răbdat,
Te-a lăsat și prigonirea, când era El condamnat,
Însă azi de mulți plăcută, pocăință tu nu ești,
Căci prin vale treci adesea, printre lacrimi tu trăiești.

Fug de tine chiar și-aleșii, merg doar după placul lor,
Se hrănesc din calea lată, dar nu știu... pe ea cobor,
Mulți aleargă pocăință, pe un drum alăturat,
Nu îl vor pe-acela care, tu în urmă l-ai lăsat.

Este-aleasă-o mai ușoară, cale către Dumnezeu,
Cu o haină mai măruntă ce-i purtată azi mereu,
Cu repaus între slujbe, ce program au devenit,
Fără post sau rugăciune, ele azi s-au învechit.

Nu mai este unitatea, ce în tine a lăsat,
Cel care demult cu moartea, pân-la capăt a luptat,
Astăzi sunt străini chiar frații, între ei nu își vorbesc,
Dar cu mâna sus declară, că pe Domnul îl iubesc.

Ești pe cale fără soare, nici petalele de flori,
Nu se vor găsi în tine, cum azi multele culori,
De pe hainele cu nume, lacomia o trezesc,
Și invidia și ura, suflete ce-ademenesc.

Nu mai ești tu azi dorită căci prea greu ești de-mplinit,
Azi e-o nouă pocăință, mai ușoară de trăit,
Plină ce-i ea de talente, plină și de misiuni,
Fără rost căci pocăință, nu-s în ele azi minuni.

Dar noi știm... tu ești lăsată, de un mare Împărat,
Ce la capăt îi așteaptă, pe acei ce au urmat,
Urma cea de El lăsată, pe un drum anevoios,
Pe acei ce îl urmează, pocăință... pe Hristos.

Vino azi în fața noastră, ca să nu ne rătăcim,
Căci nu vrem noi pocăință, la sfârșit ca să murim,
Să-mbrăcăm vrem a ta haină, fără de sclipiri lumești,
Cea doar dintr-o cusătură, doar în ea tu te găsești.

Tu ești unde sunt suspine, fără râsete-n zadar,
Tu nu ești cum este lumea, între voi este-un hotar,
Și el este suferința, care Domnu-a îndurat,
Doar prin tine pocăință, vom ajunge la-Mpărat.
Amin