Pocăință

Pocăință

Când încercarea grea, iar vine,
Și pasul îmi e greu pe cale,
Isus, cu dor, privesc spre Tine,
Mă plec la poala Crucii Tale.

Mă plec cu lacrimi și durere,
Așa cum sunt, zdrobit, înfrânt,
Împovărat, cer mângâiere,
La Tine vin, o Miel Preasfânt.

Nu cer nimic, nu merit, Doamne,
Căci știu cât de mult am greșit.
Sunt voci multe să mă condamne,
Pentru că mult am pribegit.

Dar vocea Ta, blândă și dulce,
Mă cheamă tainic, lent, tăcut.
Și iată-mă alerg spre cruce,
Nu mai vreau să fiu pierdut.

Mă-ntorc purtând poveri și sarcini,
Cu haina ruptă, zdrențuită,
Din holbură, din mol și spini,
Pașii mei spre Tin' se-avântă.

Primește-mă ca și pe-o slugă,
Căci nu merit nimic mai mult.
Vin însetat, mă-ntorc în fugă,
Mi-e dor de Tine, Tată Sfânt.

Lacrimi curg multe, fără număr,
Și parcă simt cum dorul zbiară.
Mi-e dor să stau pe al Tău umăr,
Unde durerea să dispară.

Am rătăcit pe căi deșarte,
Și nu Ți-am fost loial, Părinte.
Din zi în zi, mai mult spre moarte
Am alergat, căci n-aveam minte.

Dar azi mă-ntorc, din valea morții,
Cu pașii mărunți prin ceața deasă,
Prin beznă și răcoarea nopții,
Al Tău copil se-ntoarce acasă.