text Poezii crestine

Ploaia din suflet

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: A. Urma
Ploaia din suflet

E seară de toamnă târzie şi plouă.
Stropii mărunţi cu zgomot lovesc,
Din cerul lăsat peste ramuri pălesc,
Se scurg pe tulpine golaşe, siroaie,
Covorul de frunze adunate înmoaie.
In falnic copac desfrunzit,
Pe ramul de frunze golit,
Pustiu, un cuib gol, părăsit,
Mi-aduce aminte de timpul trecut.
Ploaia se zbate-n rafale de vânt!

Cu gânduri pustiul îmi umplu,
Rog pe Isus în suflet să-mi plouă,
O ploaie cu raze de stele şi rouă,
Ploaia de-afară mai caldă îmi pare,
Cu lacrimi din ochii-mi se-ndoaie,
Plâng eu, plânge cerul şiroaie !
Păşesc printre frunze udate, agale,
Lutul cărării amestec în cale,
Gust sarea din lacrimi amare,
Mi-e cerul o mantie de aripă mare!

Armură îmi fac din credinţă ,
Eul strivesc în vârf de peniţă,
Platoşă-mi este iubirea de Tine,
Mă-ncălzeşte şi-mi curge în vene!
Imi Eşti scump preasfânte Isuse,
Sărac e cuvântul şi vorbele spuse!
Amăgiri rând pe rând am înfrânt,
An de an,cum trece verdeaţa-n pâmânt!
Să-mi ţeşi fir bun de gând armătură,
Si-n dorul de Tine nu-mi pune măsură!

In seara de toamnă târzie,
In ploaie din nou mă trezesc,
Sub pleoapele-mi ude şi ochii zâmbesc,
Prin norii aproape, steluţe zăresc,
Domnul îmi plouă cu stele,
Căldura din suflet lacrimi usucă,
Candela arde cu flacări ce muşcă!
Iubirea e flacăra ce suflet înmoaie,
Si face cuib cald lui Isus, pe vecie
Pe ramul târziu înflorit al inimii mele!


21.11.2007

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>