Ploaia din suflet

Ploaia din suflet

E seară de toamnă târzie şi plouă.
Stropii mărunţi cu zgomot lovesc,
Din cerul lăsat peste ramuri pălesc,
Se scurg pe tulpine golaşe, siroaie,
Covorul de frunze adunate înmoaie.
In falnic copac desfrunzit,
Pe ramul de frunze golit,
Pustiu, un cuib gol, părăsit,
Mi-aduce aminte de timpul trecut.
Ploaia se zbate-n rafale de vânt!

Cu gânduri pustiul îmi umplu,
Rog pe Isus în suflet să-mi plouă,
O ploaie cu raze de stele şi rouă,
Ploaia de-afară mai caldă îmi pare,
Cu lacrimi din ochii-mi se-ndoaie,
Plâng eu, plânge cerul şiroaie !
Păşesc printre frunze udate, agale,
Lutul cărării amestec în cale,
Gust sarea din lacrimi amare,
Mi-e cerul o mantie de aripă mare!

Armură îmi fac din credinţă ,
Eul strivesc în vârf de peniţă,
Platoşă-mi este iubirea de Tine,
Mă-ncălzeşte şi-mi curge în vene!
Imi Eşti scump preasfânte Isuse,
Sărac e cuvântul şi vorbele spuse!
Amăgiri rând pe rând am înfrânt,
An de an,cum trece verdeaţa-n pâmânt!
Să-mi ţeşi fir bun de gând armătură,
Si-n dorul de Tine nu-mi pune măsură!

In seara de toamnă târzie,
In ploaie din nou mă trezesc,
Sub pleoapele-mi ude şi ochii zâmbesc,
Prin norii aproape, steluţe zăresc,
Domnul îmi plouă cu stele,
Căldura din suflet lacrimi usucă,
Candela arde cu flacări ce muşcă!
Iubirea e flacăra ce suflet înmoaie,
Si face cuib cald lui Isus, pe vecie
Pe ramul târziu înflorit al inimii mele!


21.11.2007