text Poezii crestine

Ploaia

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marta Cojocaru
Plouă iarăși pe pământ
Norii vin purtați de vânt
Își aruncă apele
Ca să crească roadele,

Dumnezeu iar s-a-ndurat
Chiar dacă n-am meritat
Și-a trimis ploaie curată
S-avem roadă-mbelșugată,

El se ține de cuvânt
Și de mii de ani la rând
Trimite ploaie mereu
Peste cel bun și cel rău.

Stau acum și mă gândesc
De ce parte mă găsesc
Sunt oare în fața Ta
Omul care-Ți trebuia?

Merg eu oare pe pământ
Condusă de-al tău cuvânt?
Mă străduiesc eu mereu
Să-nmulțesc talantul tău?

Vin acum să-Ți spun și-n scris,
Tu mi-ai dat tot ce-ai promis
Binecuvântări cu carul,
Și mi-ai alungat amarul

Și-am lăsat a lumii cale
Pentru-a Ta iubire mare,
Am imbrăcat alt veștmânt
După sfântul Tău cuvânt,

Iar de m-am îngrijorat,
Eu nimic n-am rezolvat
Tot Tu Doamne ai venit,
Și mi-ai dat tot ce-am gândit,

Cea mai de preț dăruire...
Mi-ai dat Doamne mântuire
Inima Tu mi-ai străpuns,
Și-L cunosc azi pe Isus.

Nu pot să-nșir pe hârtie
Cât mi-ai dat tu Doamne mie
Căci oricum n-aș termina,
De scris toată viața mea.

Dar ploaia ce ai trimis
M-a-ndemnat Doamne la scris,
Ca să-ți mulțumesc și-n vers,
De roada ce am cules,

Și o spun acum curat,
Ca om m-am îngrijorat
C-am pus sămânța-n pământ
Dar nu creștea doar cu vânt...

Iată cât de mici suntem,
Nu știm nimic și-așteptăm,
Să Te-nduri Doamne de noi
Și să ne scapi de nevoi.

Datoria noastră-o știm,
Pe Tine să te slăvim
Să luptăm să fim mereu,
Doamne doar pe placul Tău,

Da, Tu azi Te-ai îndurat
Și-a mea grijă mi-ai luat
Eu îți mulțumesc în scris,
De ploaia ce ne-ai trimis.

Amin


















Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>