PLOAIA

PLOAIA

1 Împăraţi 18

Pe muntele Carmel, Ilie
Se-avântă-n lupta rugăciunii
Să ceară ploaie pentru Ţara
Ce zace-n inima genunii.

Căci de trei şi jumătate
În Israel nu mai plouase.
Şi nici măcar un strop de rouă
Din Cer, vai, nu mai picurase.

Ah, cum s-a depărtat poporul
De-Acela care-l izbăvise
Călcându-I zilnic Legământul
Şi cele mai frumoase vise!

Însă profetul, ca o pară
De foc divin ce nu se stinge,
În faţa lui Ahab vorbeşte,
Şi iată glasul lui învinge:

„Viu este Domnul lui Israel,
Cel care-n slujba Lui mă ţine,
Că norii ploaie n-au să-ţi cearnă,
Ahab, nici rouă peste tine!

Şi Domnul va trimite ploaie
Doar după-al meu cuvânt de rugă!”
Şi-atunci, înştiinţat la vreme
Profetul se porni pe fugă.
.........................................................
E secetă în ţara-ntreagă.
Se stinge viaţa din câmpie.
Dar sus pe munte e o luptă
Şi iar va triumfa Ilie.

Toţi proorocii falşi avură
Acel sfârşit ce-l dă minciuna
Când Domnul a trimis răspunsul
Cu focul sfânt pe totdeauna.

Şi-a biruit într-o secundă
Credinţa-n Iahve, Ziditorul.
O, cum s-a-ntors printre suspine
La Cel Prea-Nalt din nou poporul!...

Dar iarăşi pe un vârf de munte,
Pe-acelaşi munte al credinţei,
Profetul, ajutat de-o slugă,
Pornea în lupta stăruinţei:

„Stăpâne Doamne, dă-ne ploaie!
Poporul astăzi Te primeşte.
Uscat e câmpu-n întregime
Şi nici o frunză nu mai creşte.”

El îşi trimite slujitorul
Ca să se uite înspre mare.
Acesta-ntors i-aduce vestea:
„Nu e nimic în depărtare!”

Profetul însă nu se scoală
Ci se avântă-n stăruinţă
Cu şi mai multă îndrăzneală,
Şi mai fierbinte în credinţă.

Şi slujitorul se tot uită
Spre mare ca să afle-o veste.
Şi iar îi spune cu tristeţe:
„Stăpâne, nici un nor nu este!”

De-abia a şaptea oară sluga
Zări, cu mare greutate,
Un nouraş cum se ridică
Şi după el alţi nouri poate.

Dar vântul care se pornise
A înnegrit tot firmamentul...
(Astfel şi-a scris mereu credinţa
în lumi diverse testamentul.

Cel care crede cu putere
Chiar împotriva raţiunii,
Aşa cum a crezut Ilie,
Va flutura steagul minunii.)

Şi, iată, ploaia se revarsă...
Întreaga fire se deşteaptă.
Dar pe profet din nou pustiul
Cu alte încercări l-aşteaptă...
*
Iar când Ilie părea singur
Şi alungat în ţări străine
Stăpânu-i dă asigurare:
„Mai am vreo şapte mii ca tine!

Ei Mi se-nchină cu credinţă
Şi Mă slujesc cu devotare!”
Deci tu, Ilie, nu sta singur
Ci caută-i în Adunare.

Uneşte-te cu ei în rugă
Şi cere iarăşi ploi pe glie,
Acele ploi de Sus promise!
Ieşind din grota sa, Ilie,

El va porni în căutare
Pe Elisei profet să-l ungă,
Plinind porunca ce-o primise,
Cereasca ţintă s-o ajungă.

Cum moartea hâdă niciodată
Profetului nu i-a fost dragă
Atotstăpânul hotărăşte
C-un car de foc spre Cer să-l tragă.

Rămas-au moartea de ruşine
Şi-mpărăteasa cea păgână
Precum toţi batjocoritorii
Din veac în veac au să rămână.

14 august 1996, Vatra Dornei