text Poezii crestine

PLÂNSUL FIRII

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
PLÂNSUL FIRII

Firea plânge şi suspină
În tot primul Univers
După fiii din Lumină
Cu-al neprihănirii mers.

Cad pădurile-n furtună
Mii de râuri mari vuiesc
Noaptea-i tristă fără lună
Norii-n plânset izbucnesc.

Se-nmulţesc spinii durerii.
Pălămida e-un blestem
De care în timpul verii
Toate plantele se tem.

Ne-mbulzesc meteoriţii
Lavele erup în nor.
Se-nmulţesc nefericiţii
Ce-şi pun capăt vieţii lor.

Întâlnirile sunt multe
Între şefii unor ţări.
Criza nu vrea să-i asculte
Ca taifunul de pe mări.

Şiretenii fără număr
De politici care sug
Sunt ca plumbii de pe umăr
Pentru boii de la jug.

Firea cere uşurarea
Împăratului ceresc
Ce-a murit să dea salvarea
Celor care Îl iubesc.

E nevoie să se-arate
Azi adevăraţii fii
Printr-o viaţă de dreptate
Fără pete cenuşii.

Martor stă şi azi Calvarul
Unde Mielul S-a jertfit
Şi-a băut întreg paharul
Pentru fiul rătăcit.

Când purta pe-naltul frunţii
Spinii noştri cei mai răi
S-au mişcat atunci şi munţii
Prăvălind stâncile-n văi.

Soarele şi-a stins lumina
Să nu-L vadă pe Isus
Cum ne poartă-ntreaga vină
Cea cu care L-am străpuns.

Dar a fost şi Învierea.
O speranţă ni s-a dat.
Firea va primi puterea
Din cerescul Împărat.

Vor dispare-atunci toţi spinii
Şi pustiul arzător
Unde au murit străinii
Fără apă şi izvor.

Domnul nostru Se va-ntoarce
Într-un mediu ideal.
Între oameni va fi pace
Ca şi-n regnul animal.

Şi va fi o-mpărăţie
Fără arme de război.
Într-o strânsă armonie
Dumnezeu va fi cu noi.
































Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>