Plâns de miel

Plâns de Miel

Abia-și târa, spre culme, osânda blestemată,
Cu ochii triști, și singur, cu greu șoptind: - Oh, Tată,
Îndepărtează greul, dar voia Ta sa fie!
Eu am venit din Ceruri, nu-i locul meu sub glie!

O cruce-nlăcrimată, cunună fără slavă,
O judecata cruntă și moartea cea grozavă,
Mi le-ai înscris pe fila cea fără de hotare,
În Cartea nemuririi cu cerul fără soare.

Între tâlharii care pe drept primesc osânda,
Dar văd în ochii limpezi că va veni izbanda,
Și Cel ce-i azi pe crucea durută și blamată,
E Fiul Nemuririi, cu haina fără pată.

Un plâns de Miel străbate mileniile triste
Un sânge curge iarăși și nu mai sunt batiste
Ca să panseze rana și să adune mirul
În cupa veșnicită, dar vom plăti tot birul
Aceluia ce astăzi se dă pe Sine mortii,
Ca noi, pumnul de humă, să fim deasupra sorții.~&,"&~.

Mă uit spre culmea care purta-ta osânditul
Un Miel fără de pată, Cel Veșnic, Preamaritul,
Și lacrima amară, mă doare peste veacuri,
Că nu-i durerea care să aibă mir și leacuri.

Te rog, privește iarăși spre cei ce-Te-osândiră,
Deschide porti de Ceruri și ochi care se miră!
Să vadă și să simtă durerea Ta cumplită,
Povara fără margini și crucea chinuită.

Mă iartă, Domn al Slavei, c-am fost părtaș la ură,
Te-am condamna la moarte și chin fără măsură.
Am împărțit cămașa, cu-ai mei robiți tovarăși,
Te rog, plecat în humă, mă iartă, Doamne, iarăși!