Plângeți viselor

Plângeți viselor căci iată, spulberate-a-ți fost de vânt,
Încurcată vă e calea, ce-o aveți voi pe pământ,
Plângi tu inimă rănită, zborul tău este oprit,
De puterea celui care, zi de zi te-a ispitit.

Plângeți ochi fară-ncetare, nu clipiți să nu-ațipiți, pentru voi e tulburare, voi de ea sunteți orbiți,
Răcnetele-asurzitoare-n deznădejde v-au condus,
Să priviți numai pământul, și să nu priviți în sus.

Strigă gur-a ta durere, răni adânci ea ți-a făcut,
Te-a îndepărtat de ceruri, căci în tine-i un trecut,
Ce te-a amuțit ca iată, să nu-i cânți Acelui sfânt,
Să fii tu mereu închisă, de durere pe pământ.

Să fii neagră sa fii arsă, de al suferinței foc, și să nu-ti găsești o clipă, liniște în nici-un loc,
Tu deschide-te și strigă, să te-auzi în depărtări, nu mai fi ca una beată, de a vieții întristări.

Să strigați voi mădulare, obosite-a-ți devenit, stați în fața Celui care, viață El v-a dăruit,
Chinuite-a-ți fost de greul, care v-a încovoiat, voi să nu tăceți o clipă, s-aveți strigătul înalt.

Singura voastră salvare, este doar la Dumnezeu, El vă poate lua povara, pentru El nimic nu-i greu,
Gurile să nu le-nchide-ți, chiar păcatul de-ar tăcea, cereți... ve-ți primi putere, căci ea este-n mâna Sa.
Amin