Plângeți dorurile mele

Plângeți dorurile mele,
Voi să plângeți ne-ncetat,
Ardeți după toate cele,
Care nu sfârșesc vre-o dat.

Nu lăsați ca să vă stingă,
Vremurile ce-au venit,
Nu lăsați ca să vă prindă,
Teama vântului pornit.

Plângeți după locul care,
Este veșnic el senin,
Ce-i acolo după zare,
Doar de fericire plin.

După dragostea cerească,
Sete să aveți mereu,
Setea-n voi ea doar sa crească,
După bunul Dumnezeu.

Plângeți ochilor de dorul,
Celui care va veni,
Și mereu s-aveți voi zborul,
Către ce nu va sfârși.

Fiți cu pleoape ridicate,
Ca voi să nu ațipiți,
Cel ce vine nu-i departe,
Nici-o clipă nu clipiți.

Vegheatori fiți și în noapte,
Și sub soare fiți mereu,
Doar o vreme vă desparte,
De preasfântul Dumnezeu.

Să nu adormiți căci vine,
El nu va întârzia,
Plângeți cu adânci suspine,
Vă va șterge mâna Sa.

Plângeți simțurile mele,
După ce nu-i pământesc,
După viața nesfârșită,
Cea din locul cel ceresc.

Plângeți căutând întruna,
Doar odihna cea de sus,
Alergați după cununa,
Ce-i în mâna lui Isus.

Să fiți toate frământate,
De cerescul har divin,
Fiți mereu nemăsurate,
În iubire pe deplin.

Simțurilor nu fi goale,
Plângeți azi neîncetat,
Fiți mereu în alergare,
Către locul minunat.