Plângea datornicul

Rugăciunea mea, Stăpâne
În târziul miez de noapte
către Tine se ridică,
plânsă-n lacrimi și-n șoapte.

Pleacă-Ți milostiv urechea
și suspinul meu ascultă:
- nu mai pot plăti, Stăpâne, datoria mea
cea multă.

Apăsat de-a ei povară, rugăciunea mi se curmă
mai îngăduie-mă, Doamne,
și plăti-voi tot pe urmă.

De pe crucea Ta, Isuse, glasul Tău coboară-n vale:
"fiule, iertată-i toată datoria vinei Tale"...

O, Tu mi-ai iertat, Isuse, datoria mea cea mare
când pe Golgota viața Tu Ți-ai dat răscumpărare.

Peste toată datoria sufletului care plânge
Tu ai scris "IERTARE"
cu sudoare și cu sânge.

Însă sluga păcătoasă
care plânge-acum fierbinte
chiar și după-aceasta, Doamne,
a păcătuit-nainte.

Tu iertași pe-al Tău datornic
mila când veni să-Ți ceie,
el pe-al său de gât îl strânse
cel din urmă ban să-i deie!

Te-ndurași când el venit-a îndurarea Ta s-o ceară,
dar el sfâșie pe altul, fără milă, ca o fiară!

- Eu am fost acel datornic
care plânge-acum fierbinte
și-așternutul meu cu lacrimi
de căință-l ud, Părinte.

O, Te rog pentru-ndurarea și iubirea Ta cea mare
scrie și peste această datorie grea "IERTARE".