text Poezii crestine

PLANETA

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
PLANETA


Când rătăceam ca o cometă,
fără speranţă, fără dor,
am debarcat pe o planetă,
pe necredinţa tuturor.

Şi-am căutat pe dânsa viaţă,
măcar un strop de Har divin,
însă planeta cea semeaţă
era doar plină de venin.

Priveam cum se-ntindeau vulcanii
de ură şi de răzvrătiri.
Şi-un vânt de negre spovedanii
mi-aduse praful în priviri.

Vedeam cum norii se adună
şi fulgere vedeam cum cad.
Nu era soare şi nici lună
în locu-acela ca de iad.

Simţeam că mă sufoc deodată,
dar am strigat spre Dumnezeu,
pe-acea planetă blestemată,
unde e domn străvechiul eu.

Isus veni într-o secundă
şi cu-al Său braţ m-a scos din hău.
Pe-a rugăciunii mele undă
i-am zis umil: - "Eu sunt al Tău!"

Şi tot citind în Cartea sfântă
vedeam speranţele cum cresc.
Simţeam cum inima mea cântă
al mântuirii imn ceresc.

De-atunci nu mai sunt o cometă
rătăcitoare-n Univers,
ci m-am schimbat într-o trompetă
cu cel mai sfânt şi dulce viers:

- "Veniţi la Tatăl îndurării,
voi cei trudiţi şi-mpovăraţi!
Isus e Jertfa împăcării.
Prin El veţi fi de-a pururi fraţi.

Voi, cei robiţi de necredinţă,
de mult râvnitul trai modern,
vă-ntoarceţi azi cu pocăinţă
la Dumnezeul cel etern!"

Mândria-i drumul spre pieire
ce i-a distrus pe mii de mii.
De vreţi eterna fericire
beţi din Izvorul apei vii.





















Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>