Pilda milosteniei

Motto:""Cine dă săracului nu duce lipsă, dar cine închide ochii este încărcat cu blesteme.""
Proverbe 28:27.
""Cine are milă de sărac împrumută pe Domnul, și El îi va răsplăti binefacerea."" Amin!
Proverbe 19:17.

Această pildă a milosteniei
Se găsește în Scriptură,
Spusă de Mântuitorul
Spre a noastră-nvățătură.

Și în pildă ne vorbește
De un bogat risipitor,
Și de Lazăr cel sărac,
Suferindul cerșetor.

Cel bogat se îmbrăca-n
Porfiră și in subțire;
Viața lui de zi cu zi,
Desfătări și strălucire.

În ospețe necurmate
Chefuind, mâncând și bând,
Nu-i păsa că-n poarta lui
E săracul cel flămând.

Bietul Lazăr! Plin de bube
Sângerânde, îngrozitoare...
Câinii le lingeau cu milă
Aducându-i alinare.

Cât de mult dorea săracul
Să se sature odată
Cu firimituri căzute
De la masa cea bogată.

Cu credință și nădejde
Înălța spre cer privirea;
Știa că numai Dumnezeu
Poate aduce izbăvirea.

Dar cu vremea, a murit
Și-a scăpat de chinul greu,
Fiind luat și dus de îngeri
În Raiul lui Dumnezeu.

Sus în sânul lui Avraam
Unde lacrimi nu mai sânt,
Ci, pace și neprihănire,
Bucurie-n Duhul Sfânt.

Nu mai este tânguire,
Chin și țipăt dureros,
Și nici moarte nu mai este
Ci viață veșnică-n Hristos.

Nu după prea multă vreme
A murit și cel bogat;
Și ca Lazăr, tot așa,
În pământ l-au îngropat.

Dar aici s-au despărțit,
Fiecare-urmând alt vad:
Lazăr a ajuns în ceruri,
Iar bogatul jos în iad

Unde viermele nu moare
Și nici focul nu se stinge,
Unde pentru veșnicie
Focul gheenei se încinge.

Și din Locuința Morții
Unde demonii l-au dus,
Ridicatu-și-a privirea
Și a văzut departe, sus,

Raiu'-n care nu crezuse,
Raiul scăldat în lumină
Și pe Lazăr lâng-Avraam
În a Raiului grădină.

Și-a strigat:"Părinte-Avraame!
Fie-ți milă și mă scapă!
Zi-i lui Lazăr să-mi aducă
Pe vârful degetului apă.

Și să-mi răcorească limba
Că setea m-a vlăguit,
Și-n văpaia asta mare
Sunt grozav de chinuit."

"Fiule! Adu-ți aminte
Că tu-n viață ai avut
Tot ce ochii ți-au poftit
Și inimii ce i-a plăcut.

Te-ai veselit în desfătări
Și te-ai bucurat de ele,
Ți-ai luat doar lucruri bune,
Și Lazăr pe cele rele.

Ai uitat că cine-i darnic
Și în viață îl ajută
Pe cel lipsit și sărac,
El pe Domnu-'l împrumută.

Și că cine dă săracului
Nici de lipsuri nu se teme,
Dar cine închide ochii
Se încarcă cu blesteme.

Pentru asta, acum și-aici,
Lazăr este mângâiat
Iar tu chinuit în iadul
În care-ai fost aruncat.

Apoi, o prăpastie așa de mare
E între noi, și ne desparte,
Că nimeni n-ar putea vreodată
Să treacă-n cealaltă parte."

"Rogu-te, părinte Avraame!
Aici chinu-i tare greu!
Lasă-l pe Lazăr să meargă
La casa tatălui meu.

Că mai am cinci frați acolo;
Lor să le adeverească
Ce se-ntâmplă după moarte...
Și au să se pocăiască."

"Fiule, răspunde Avraam,
Ce-mi ceri tu n-are temei!
Ei au pe Moise și prorocii,
Să asculte, dar, de ei!

Și dacă nici de ei n-ascultă
Și nu cred cu-adevărat,
Nu vor crede nici pe-acela
Care din morți a înviat."

************

Pilda asta a fos spusă
De Isus, spre dojenire,
O mustrare-ntemeiată
În semn de nemulțumire

Față de-acei farisei
Lacomi, iubitori de bani...
Dar cât de actuală-i, oare,
După două mii de ani?

Ca bogatul din Scriptură
Se găsesc și azi destui,
Ce n-ar face-un pui de bine
Niciodată, nimănui.

Că bogatul, om cu stare,
Foame n-a răbdat nicicând,
Nici nu vrea să dea crezare
Celui care e flămând.

Ca avarea lui să crească
El adună leu cu leu,
Uitând să se-mbogățească
Și față de Dumnezeu.

Uită-n năzuința lui
De a fi cât mai bogat,
Că ce-a adunat în viață
Toate Domnul i le-a dat.

Uită că venind în lume
N-am adus nimic cu noi,
Nici nu vom lua nimica
Când ne ducem înapoi.

De aceea omul darnic
Va fi binecuvântat,
Că din bucata lui de pâine
Pe sărac l-a săturat.

Și pentru dărnicia lui
Răsplătit va fi mereu,
Că pe cine dă cu bucurie
Îl iubește Dumnezeu.
Amin!