Pilda lui Iotam

Va spun o pilda din vechime
Copacii intr-o zi-au plecat
Sa caute, sa pună-n fruntea lor
Un falnic împărat.

S-au închinat maslinului
Si-au spus: " Împărătește peste noi!"
Dar el n-a vrut să-și lase untdelemnul
Și slava Domnului pentru copacii goi.

Aceștia nu au renunțat
S-au inchinat smochinului
Dar el a zis că nu-si lasă dulceața
Și rodul lui, pustiului.

Copacii triști, dezamăgiți
S-au dus apoi la vița cea de vie
Și cu mătănii și cu ploconeli
Cerutu-i-au sa suie la împărăție.

"Ci, vino, tu, cea mai aleasă
Ce-nveselești pe oameni și pe Dumnezeu
Sa fii a noastra-mpărăteasă!
Fără-mpărat e tare greu.

Dar ea a zis ca nu își lasă seva
Și ei în deznădejde, disperati
S-au dus în cele patru zări
Și în Liban, dar cedrii-erau uscati

Și s-au întors la margine de drum
La spinele de pe cărare
"Hei, spinule, vino și-mpărătește!"
"Degraba!" zise, luându-si casa la spinare.

"Deci, toti copacii de-astazi, plecaciune
Și vă adăpostiți la umbra mea
Că de nu, focul să vă mistuie!
Până-n Liban la cedrii, voia mea!

O, cât au plâns apoi copacii
Dar prea târziu, căci spinul era jos
Și focul i-a cuprins fără de veste
I-a mistuit si totul scrum a fost!

Morala e, când cauți împărat
Privește sus, nu-n colb de drum
Ca să le crească aripi viselor
Nu să ajungă praf și scrum!