text Poezii crestine

Pilda lui Iotam

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Bodea Florina
Va spun o pilda din vechime
Copacii intr-o zi-au plecat
Sa caute, sa pună-n fruntea lor
Un falnic împărat.

S-au închinat maslinului
Si-au spus: " Împărătește peste noi!"
Dar el n-a vrut să-și lase untdelemnul
Și slava Domnului pentru copacii goi.

Aceștia nu au renunțat
S-au inchinat smochinului
Dar el a zis că nu-si lasă dulceața
Și rodul lui, pustiului.

Copacii triști, dezamăgiți
S-au dus apoi la vița cea de vie
Și cu mătănii și cu ploconeli
Cerutu-i-au sa suie la împărăție.

"Ci, vino, tu, cea mai aleasă
Ce-nveselești pe oameni și pe Dumnezeu
Sa fii a noastra-mpărăteasă!
Fără-mpărat e tare greu.

Dar ea a zis ca nu își lasă seva
Și ei în deznădejde, disperati
S-au dus în cele patru zări
Și în Liban, dar cedrii-erau uscati

Și s-au întors la margine de drum
La spinele de pe cărare
"Hei, spinule, vino și-mpărătește!"
"Degraba!" zise, luându-si casa la spinare.

"Deci, toti copacii de-astazi, plecaciune
Și vă adăpostiți la umbra mea
Că de nu, focul să vă mistuie!
Până-n Liban la cedrii, voia mea!

O, cât au plâns apoi copacii
Dar prea târziu, căci spinul era jos
Și focul i-a cuprins fără de veste
I-a mistuit si totul scrum a fost!

Morala e, când cauți împărat
Privește sus, nu-n colb de drum
Ca să le crească aripi viselor
Nu să ajungă praf și scrum!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Tot ce ai
Ce ai primitNu e al tău,Ci este al Domnului Dumnezeu.Că ai putut să faci cevaEste în toate voia Sa,Voia Domnului Isus,Lipsă-n viață să nu duci.Sănătatea El ți-a dat-o,Nu fii mândră, că păcatulÎn ascun... Citeste mai mult >>
Glasul ce Strigă în pustie!
`Glasul ce Strigă în pustie! `Ce Glas strigă în pustia. ?Acestei lumi în care iești?Care voce mai răsună?Prin viața ce-o trăiești. ?În pustiul încercării.Glasul tău cum se aude. ?Cum treci clipele dur... Citeste mai mult >>
Un gând,o vorbă bună
Un gând, o faptă, o vorbă bună,Nu te costă nimic să fii bun.Să mergi pe la oamenii ce-s în nevoi,Să le spui: „Sunt aici cu voi.”Chiar de nu le poți oferi multe,O vorbă bună mult îi poate ajuta.Nu caut... Citeste mai mult >>
Rugăciune fără cuvinte
Ce e Doamne pentru TineCeru aceasta înnorat?Când Tu poți printr o suflareNori să i alungi de-ndat.Sau nu e credința noastrăÎndeajuns de nflacarataSpre a ne servi de aripi către zarea mult visată. .Înd... Citeste mai mult >>
Doamne
Doamne nu îți cer altceva,Decât să privești la mine acuma,Uită-te în îndurarea Ta,Acuma la inima mea.Privește spre mine degrabă,Cum inima mea te cheamă,Cum strig către Tine tare,Să vi în ajutor din sp... Citeste mai mult >>
Fii și tu în Slujba Lui!
`Fii și tu în Slujba Lui! `O cetate stătătoare.Fii în viața, trecătoare.Un parfum de bun miros.Pe drumul către Hristos!Un început de bunul mers.Celui căzut dândui un sens.Celui lovit fii alinare.Fii v... Citeste mai mult >>
Cu ochii spre ceruri(variantă)
Cu ochii spre ceruri(variantă)Destui, cu ochi spre ceruriPlângând, genunchii-ndoaieȘi plâng cu stropi, șiroaie,Încât, pământu-nmoaie...De ani și ani la rândSe roagă Yah și plângPlâng fiindcă lumea la... Citeste mai mult >>
Cinstiți sângele Mântuitorului!...
Cinstiți sângele Mântuitorului! ...Nu-l mâniați, pe Domnul,Că mult iubește omul,Cu bucurii-l, dezmiardă,Deschide mâna, largă.Păcatele să-i șteargă...Că ce primim, de sus,Nu-s bani să ruginească,Ci t... Citeste mai mult >>
Biruința În Isus
Dacă adesea ai căzutȘi trist erai pân' la pământ,Biruință ai avutÎn Domnul nostru Scump Isus.Dacă nimica nu ai mâncatDe viață tu te-ai săturat,Tu biruință ai avutÎn Domnul nostru scump Isus.Dacă în fa... Citeste mai mult >>
Îți dă lumină și-a ta durere
RefrenÎți dă lumină și-a ta durere ți-o alinăÎți dă putere, har și mângâiereÎți dă lumină și-a ta durere ți-o alină1Nu dispera, nu disperaCând încercarea este greaNu te-ndoi, nu te-ndoiIsus nu te va p... Citeste mai mult >>