Pierzând ce e curat

Ce-am ajuns să aplaudăm?
Gura spurcată și minciuni în program?
Când tot ce contează e cum să fii în trend,
Nu mai contează să fii decent.

Pe scenă urcă orice gălăgie,
Dar coboară-n tăcere tot ce e poezie.
Se face din prostie brand personal,
Și cine gândește devine banal.

Ne-nvârtim în cercuri de superficial,
O lume cu glas, dar fără final.
Când omul devine doar un chip pe ecran,
Se pierde-n vânt ce e curat și uman.

Să nu ne lăsăm pradă zgomotului gol,
Să căutăm să fim, în lume, de folos.
În lumea ce strigă, fără sens și temei,
Să fim vocea calmă — să fim oameni, nu zmei.

Să fim mai buni cu cei de lângă noi,
Să nu răspundem răului cu război.
Căci bunătatea nu e semn de slăbiciune,
Ci forța tăcută ce vindecă și spune.

Să nu uităm valorile și simțirea,
Să păstrăm în inimă iubirea.
Căci doar așa renaște curăția,
Și piere ce-i rău, piere murdăria