Pierdut printre gânduri

Pierdut printre gânduri mărunte,
Cu frunze bătrâne în plete,
Cu buze crăpate de sete,
Pășesc pe cărări fumegânde.
Himeră îmi pare tot traiul,
Îl simt în adâncuri cum doare,
Îl simt cum se naște și moare,
Și trupul și dorul și graiul.

Stejar cu privirea spre ceruri,
Cu sevă în ramuri și vene,
Tăiat de secure, azi geme,
Sub scoarța-mpietrită de geruri.
Sămânța căzută-nchistată,
Sub brazdă se zbate strivită,
Uitată de toți, zgribulită,
Ramas bun își ia, resemnată!

Dar norul își cerne amarul,
Iar lacrima-i udă țărâna,
Din glod, caută firav, lumina,
Nălțându-se verde, lăstarul.
Ooo, viață legată cu ață,
Firavă mai ești câteodată,
Lași rana ades nelegată
Și lacrimi neșterse pe față!

Acel lujer mic de sub glie,
Oricât s-ar speti să răzbată,
Lumina prea mult n-o să vadă,
Căci tălpi ucigașe-s o mie!
Și chiar de-ar răzbi printre pietre,
Și-ar vrea ca să urce spre soare,
Călcat e de mulți, în picioare,
De cei fără pic de regrete.

De ce aș mai plânge vreodată,
Când știu că degeaba aș plânge?
Mi-e sufletul rană și sânge
Și inima grea, ca o piatră!
Îmi simt zborul stins, pe vecie,
Îmi simt retezată aripa,
Mă strânge și dorul și clipa,
Și tare-aș pleca-n veșnicie!

Să scap de durerea tăioasă,
Să nu mai am parte de ură,
De pălmi date fără măsură,
Mai bine mi-ar fi dar, Acasă!
Himeră îmi pare tot traiul,
Îl simt în adâncuri cum doare,
Îl simt cum se naște și moare,
Și trupul și dorul și graiul.

Da, vino tu clipă din urmă,
Încheie povestea degrabă,
Aici nu mai am nicio treabă,
Hai, vino și chinul îmi curmă!
Mă-nalță mai sus, mă ridică,
Apropie-mi stelele, sorii,
Iubire să simt în toți porii
Și-apoi, să mă sting, fără frică!

05/08/2021, Barcelona- Lucica Boltasu