Picioarele

PICIOARELE

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Picioarele nu prea au importanţă
Le zicem noi, în corpul omenesc.
Căci de la cap la glezne e distanţă
Şi prea de tot ele ne obosesc.

Fără picioare omu-i jumătate
Oricât i-ar fi de abilă privirea,
Fără picioare-n lume nu se poate
Iar de-ţi lipsesc, te-apasă chinuirea.

Cu ele-aleargă omul după pâine
Şi tot cu ele merge la plimbare.
Ce minunat, şi ieri, şi azi, şi mâine,
Suntem mereu, continuu în mişcare.

Distanţe lungi piciorul tău străbate
Chiar mii de kilometri, uimitor!
Aceste două prelungiri din spate
Îi duc pe oameni până când ei mor.

Pe trotuare bine aranjate
Dar şi pe dealuri, şi pe văi cu tină,
Însă piciorul sănătos străbate
Şi la-ntuneric, şi când e lumină.

Şi pe zăpadă se cunoaşte urma,
Dar şi prin pietre toate-nsângerate,
Când cel sărac desculţ conduce turma
Cu-a lui picioare toate zgâriate.

Picioarele să ştii, ţi-s dăruite
Să mergi cu ele unde tu doreşti,
Dar nu uita, sunt şi cărări oprite
Pe care-i scris nicicând să nu păşeşti.

Căci Solomon alesul, înţeleptul,
Ne-arată clar cărarea desfrânării
Pe care-au mers cu stângul şi cu dreptul
Cei neîncercaţi, în beznele pierzării.

Că-i blestemat piciorul ce aleargă
Să verse sânge săvârşind omoruri,
Şi cel ascuns ce gata stă să spargă
Şi prin hoţii s-ajungă la favoruri.

Nu pentru goana spasmică, deşartă,
Ne-au fost plantaţi aceştia doi piloni,
Noi alergăm, iar ceilaţi se ceartă,
Că n-am ajuns noi primii campioni.

Nu dragul meu, să ştii, nu pentru asta
Piciorul tău genunchiul ţi-l îndoaie,
Nu să-ţi loveşti copiii şi nevasta
Ci să te rogi mânia să se-nmoaie.

Căci Dumnezeu putea să te smerească
De-ar fi voit, să te târăşti ca râma.
Dar El a vrut să te împodobească
Cu mers regesc, frumos, de toată stima.

Căci stabilit pe-aceste tari suporturi
Te urci cu sacul până sus la moară,
C-au fost create şi pentru eforturi
Şi să reziste şi la frig afară.

Pe care drumuri pasul tău coboară?
Ştii, cineva spre Ierihon s-a dus,
Iar cei răzleţi veniră să-l omoare
Şi-aceasta fiindcă nu mergea în sus.

Însă profetul frumos le priveşte
Picioarele ce-aduc mesaje sfinte.
Sus, peste munţi şi dealuri le zăreşte
Mergând spre ţintă, numai înainte.

E şi frumos să calci ofiţereşte
Cu capul sus şi pasul încordat,
Când ştii că Duhul Sfânt te însoţeşte
Şi de ruşine-n luptă nu eşti dat.

Căci credinciosul care-naintează,
Întotdeauna-n luptă biruieşte.
Dar stând pe loc piciorul şchiopătează
Şi niciodată nu mai propăşeşte.

Să te întorci 'napoi din bătălie
Nu e frumos, să fii descurajat.
Căci Dumnezeu îl strigă pe Ilie
Din peşteră afară l-a chemat.

"Păzeşte-mi pasul pe a Ta cărare,
Piciorul meu nicicând să nu se-abată!"
Se roagă David cu înflăcărare
Văzând 'nainte calea luminată.

Această cale este ca o punte
Şi lunecoasă, şi îngustă tare.
De-aici de jos şi până sus pe munte,
Dar cel viteaz o trece în picioare.

Căci dacă Petru a păşit pe ape,
De ce ţi-e frică să mergi pe uscat?
Nu poate oare Domnul să te scape
Când nu mai poţi şi eşti descurajat?

Când Moise prin adâncurile mării
A mers pe valuri ca pe calea dreaptă,
Încrede-te în braţul îndurării
Căci răsplătirea veşnică te-aşteaptă.

De eşti olog, nu sta pe pat acasă,
Că vindecare-acolo nu primeşti.
Vino şi stai la Poarta cea Frumoasă
Căci cu ISUS aici te întâlneşti.

Nu sta pe mal, pe ţărmul mântuirii.
Ca Ezechiel pătrunde pân'la brâu.
Căci de sub tronul sfânt al nemuririi
Se varsă harul veşnic ca un râu.

Până la glezne ai numai credinţă,
Pân'la genunchi, nădejdea învierii,
Dar dragostea cuprinde toată fiinţa
În râul sfânt al binecuvântării.

ISUS te-ntreabă: "Vrei să te faci bine?"
El nu îţi cere nici o doctorie.
Un singur "DA!" aşteaptă de la tine
Şi vei simţi puterea Lui cea vie.

Mergi deci 'nainte, tare prin credinţă:
Să nu te temi de Goliat cel mare,
Căci Dumnezeu îţi toarnă biruinţă
Şi-atunci în luptă tu vei fi mai tare.

Chiar de-au avut picioarele rănite
Şi-n grei butuci în temniţă legate,
Dar Dumnezeu lumina le trimite
Şi pe ai Lui din temniţă îi scoate.

Ei au strigat în mâini şi în picioare
Să-i bată cuie Domnului Isus.
Durerea Lui era nespus de mare,
Când pe o cruce răstignit L-au pus.

Atuncea cerul a depus valoarea
Să-ţi dăruiască nevinovăţia.
La a Lui picioare poţi primi iertarea
Şi dreptul sfânt de-a moşteni vecia.

De nu era străpuns El pentru tine,
Piciorul tău în rai n-ar fi păşit.
Dar uită-te, iubirea Lui creştine
Prin stropi de sânge El ţi-a dăruit.

El a răbdat batjocura, durerea,
Ca eu şi tu de gheenă să scăpăm,
În ziua ceea când va fi tăcerea
Iar dup-aceea veşnic să cântăm.

Că şi ISUS în urma suferinţei
A fost de Tatăl binecuvântat,
Primind un Nume mai presus ca sfinţii
Căci El durerea morţii a răbdat.

Şi-a biruit năpârca cea grozavă
Şi ne-a dat dreptul să păşim şi noi,
Peste năpârci şi scorpii cu otravă
Dar niciodată să nu dăm 'napoi.

Şi vreau să spun, nu-i vorba de balauri
Pe care noi cu pasul îi strivim,
E-adevărat, şi David vede tauri
Dar ce-i aceasta trebuie să ştim.

De după noi e-o lume uriaşă
Cu-nfăţişări de tigri şi pantere.
Acestea-s duhuri ce-au căzut vrăjmaşe
În contra lor ISUS ne dă putere.

Aici e luptă, nu e jucărie
Căci uriaşii poartă şi săgeţi,
Şi omul şchiop adesea nici nu ştie
Dar nu-n piciorul care îl vedeţi.

Scriptura spune: Râvna vestitoare
E-ncălţămintea pasului subtil.
Poţi sta pe loc, şi eşti în alergare
Fiind plin de râvnă, sincer şi umil.

Dar dacă vai, te-a prins închilozarea
Când ştii să cânţi şi să reciţi, să spui,
Pe undeva pătrunse tulburarea,
E o săgeată de-a vrăjmaşului.

Câţi nu şi-au prins picioarele-n capcană,
Căci păsăraru-i foarte iscusit.
El se preface că-ţi aduce hrană
Dar şi paharul şi l-a pregătit.

Iar păsărica picioruşu-şi frânge
Şi vrea să zboare, însă nu mai poate.
Aşa Satana duhul lor îl stinge
Cu băuturi alese, aromate.

Câţi n-au rămas să meargă pe proteză
Că şi-au pierdut picioarele curate,
Că n-au ferit a patimii viteză
Şi s-au trezit cu ele fracturate.

Câţi n-ar dori să urce înălţimea
Pe crestele pe care-odată au stat,
Ca să-i audă predicând mulţimea
Dar necredinţa-n vale i-a-ngropat.

De ce să-şi plece ei genunchiu-n rugă?
Când în picioare pare mai domneşte.
Să fii umil pe vatră ca o slugă
Doar ai costum şi ţi se murdăreşte.

De ce să plângi, să te numeşti Marie?
Nu-i mai nevoie astăzi de spălat.
Doar Simon, neprihănitul ştie
Că nu eşti tu aşa de vinovat.

Tu vii la templu, dai şi zeciuială,
Şi mai posteşti, mă rog, eşti ordonat.
Tu nu eşti vameş plin de îndoială
Să plângi smerit, cu capul aplecat.

Tu nu eşti şchiop, piciorul tău aleargă
Oraşe-ntregi şi sate-ai străbătut.
Să-ţi faci tovarăşi care ştiu să spargă
Şi să-i dezbini pe cei care-au crezut.

Tu nu eşti fals, doar eşti vorbit de bine
Şi-aplaudat în mod spectaculos.
Câţi n-au trecut să creadă ca şi tine
Un nou botez pentru ISUS HRISTOS.

Tu nu eşti lup, că n-ai patru picioare
Chiar dacă stai în piei de oi ascuns,
Doar fraţii văd, smerirea ta e mare,
Pe dinafară părul ţi l-ai tuns.

Acesta-i vântul rece care-ngheaţă
Să nu poţi merge numai cu patine
Pe-aceeaşi baltă-ntreaga ta viaţă
Fără să-nvingi în lupta ta creştine.

Ce ornamente, ce sculpturi ciudate!
Picioarele cu talpă unghiulară,
Cu degete perfect numerotate
Cu oase tari ce de la brîu coboară.

Perfect sudate parcă pe inele
La brâu, genunchi, la glezne, degetaţii,
Iar măduva e forţa dintre ele
Ce unifică în spirală fraţii.

Pe stânca tare ce ascunde lava
Se-ntinde glia, forţa muşchiulară.
Iar râurile vieţii-n toată slava
Se văd albastre prin ţesut, afară.

În universul micro se zăreşte
Fantasticul, însă real şi pur.
Cum din atomi celula se zideşte
Iar din celule, omul cel matur.

Şi ne-ntrebăm dar: Cine e Zidarul?
Căci întâmplarea case nu zideşte.
Chiar de-ai avea şi piatra, şi mortarul,
Dar de la sine nu se-alcătuieşte.

A noastră eră culminează firea
În construiri de aparate fine,
Dar n-am văzut în toată omenirea
Vre-un aparat să iasă de la sine.

Nu poţi să crezi că Domnu-I Creatorul?
Doar de nu vrei, dar n-ai motiv să spui!
Căci te-osândeşte mâna şi piciorul
Că ele-ţi spun înţelepciunea Lui.

Câţi n-ar plăti oracolelor sume
Să recâştige ceea ce-au pierdut.
Dar nu există aparate-n lume
Să-ntoarcă viaţa care a trecut.

De ce nu vrei să preamăreşti iubirea
Şi să te-nchini, să-I mulţumeşti fierbinte,
Că-n DUMNEZEU avem întipărirea
Şi mersul nostru -Numai înainte-.

AMIN