Piatra aruncată de zidari

Prin Sion trecuse-odata o Comoara pretioasa,
Dar nu a fost sa fie printre pietre si aleasa.
Ei i-a fost sa fie pusa si calcata în picioare,
Fara sa se ia în seama, ca-e o Piatra de valoare!
Aruncata în noroaie de-arhirei si carturari,
Nedorind s-o puna-n ziduri sa devina-acestea tari.
Cereasca Piatra vie cea venita nedorit,
Parea printre constructori mult mai buna de-azvârlit!
Au lasat-o în mocirla fara frica, hotarâti,
Fara sa se teama-o clipa ca de ea vor fi zdrobiti!
Sa priveasca la aceasta ca-e o Piatra scumpa, vie,
Printre fariseii vremii n-au dorit si ea... sa fie.
Au facut din ea de toate - fara jena, fara mila,
Si-au privit-o-n nepasare cu dispret si plini de sila.
Au crezut ca Piatra aceasta poate lesne-a fi calcata,
Sa n-ajunga pusa-n zid si-naltata niciodata.
N-au dorit sa tina cont ca de cad cumva pe ea,
O sa cada ea pe dânsii si-or sa-i poata spulbera.
(Mat. 21.44)

*

O Piatra ca aceea ca si o comoara rara,
A fost scoasa din cetate, ca sa-ajunga de ocara!
Au scuipat-o cu dispret, si-au lovit în ea cu biciul,
Termind cu ea pe cruce pentru, a-i mari supliciul.
Dar aceasta Piatra scumpa ce a fost de toti strapunsa,
Nu a fost pe veci pierduta - fiind într-un unghi ajunsa.
Si de-a fost atunci sa fie prin tarâna cu dispret,
A ajuns sa Se ridice în valoare si la pret.

Insa-o Piatra ca si-aceasta lepadata prin ruine,
Nu ne lasa ca sa-ajungem printre pietre de rusine!
Dar de stai în asta lume si nu vrei sa urci pe Stânca,
Vei vedea ca nepasarea catre haos te arunca!
Scufundat mereu în valuri printre pietre te-or lovi,
Dar atunci când stai pe Stânca, nu te poti în ea strivi.
Nu e nimeni care-alearga ca sa stea pe-aceasta Piatra
Si sa nu primeasca-ntruna din lucrarea ei maiastra.

Voi acei care-ati primit o aleasa preotie,
Faceti cu mândrie parte dintr-o mare-mparatie!
Care nu-i din lumea aceasta dintr-o casa-mparateasca,
Fiind scrisa-n vesnicie - mult splendina si cereasca.

Stam si ne-ntrebam adesea cu uimire printre noi:
- Ne-a lasat vreodata Domnul prin necazuri si nevoi?
Spune dragul meu prieten te-a lasat în încercare,
Fara sa-ti întinda-o mâna când ai fost în disperare?
Te-a lasat vreodata Domnul în hatisuri sa te-ncurci
Si sa nu-ti mai dea putere ca de-acolo sa te urci?
Te-a lasat vreodata Domnul sa ramâi printre ruine
Si vazând acei din lume sa ramâi si de rusine?
Spune scumpa surioara te-a lasat sa te afunzi,
In desfrâu si-n clevetire, de rusine sa te-ascunzi?
Eu nu cred ca El te lasa disperata în dureri,
Daca vii la El smerita si cu-ncredere îi ceri.

El e Domnul Cel puternic ce ne sprijina în toate,
Când reface-a noastra viata sa ne scape de pacate.
El e-al nostru Salvator ce-L jertfit atunci pe cruce,
Ce ajuta pacatosul catre iad sa nu apuce!
El e Piatra lepadata prin moloz si prin noroi,
Sa ne puna sus pe Stânca pentru ziua de apoi.