text Poezii crestine

Petrică și bețivul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Viorica Mariniuc
Bețivul din capăt de sat
Vorbește cu sine mereu,
Iar pașii l-ascultă cu greu
Deși, de o vreme, străbat
Același traseu.

Îl arde, îl plouă, îl ninge
Sub cerul senin sau noptatic;
Iar când se ridică, molatic,
Din nou slăbiciunea-l învinge
Și-l ține ostatic.

La crâșmă sătenii se-adună
Pe rând, apoi pleacă acasă;
Doar unul se zbate ca-n plasă,
E prins de-o pornire nebună
Și nu se mai lasă.

— De ce nu pot unii a-și face
C-un strop de voință hotarul?
Zicea într-o zi cârcimarul,
Văzând pe-omul nostru cum zace
Cât ține trotuarul.

Păcat! E doar om, nu-i burete
Şi-atâta beție te strică.
La masa din colț, nea Petrică,
Trăgând din țigară cu sete,
Începe să zică:

— Adică doar ce-i la vedere
Și-ți șterge mândria-i păcat? !
Dar omul cu gând necurat
Sub vorbele unse cu miere
O fi ne'ntinat?

Și cel care vede săracul
Și-l lasă lipit de pământ,
Bătrânul îl lasă înfrânt
Și-și ține în cinste doar sacul
E poate vreun sfânt? !

Ce spuneți de cel ce bârfește
Și cel ce iubește minciuna?
Dar cel ce-și înalță tribuna
Din care spre alții privește
Și judecă-ntruna?

Păcatul e-aici, e aproape,
Întruna-nnoiește chemarea,
Iar când se termină umblarea
Tot omul va vrea ca să scape,
Dar unde-i scăparea?

De ce să gândim ca naivii?
Cel care nu este iertat,
Prin jertfa ce-n dar ni s-a dat,
Oricât dezaprobă bețivii,
Nici el nu-i salvat.

— Ei, lasă, Petrică, morala!
Zâmbi cârciumaru-ntr-un dinte –
Că strici, cu-ale tale cuvinte,
Tot cheful, ținând socoteala
De cele preasfinte.

Că eu am vorbit de măsură,
Iar tu despre sfinți ne vorbeşti;
Văd totuși că vinu-l cinstești;
Mai soarbe din cană o gură,
Să simți că trăiești.

Priveşte Petrică-n podele
Şi n-are la dânsul cuvinte,
În piept simte-o mână fierbinte,
Sub pleoape se-adună perdele
De-aduceri aminte.

Termină paharul şi pleacă.
Ceilalți, între dânşii, îşi spun:
„Lăsați-l – un mic gărgăun –
De-i trist ori bolnav, o să-i treacă;
Sau poate-i nebun.”

Şi vinul se scurge-n pahare…
E bine când nu e Petrică!
De ce ar bea omul cu frică
Sau jenă, când vrea oarecare
Palavre să zică?

***
„Ce fac?” se gândește Petrică,
Odată afară ajuns;
Apoi, de neliniști pătruns,
Spre stele privirea-și ridică,
Dar n-are răspuns.

Frisoane îl mușcă de piele,
E frig și bețivu-a plecat,
Cu pasul încet, clătinat,
La casa cu gard de nuiele
Din capăt de sat.

O rază de lună se cerne
Pe-obrazul cu lacrimi perechi,
Pe gândul la vremuri străvechi
Când sta cu bunicu-ntre perne
Doar ochi și urechi.

În camera albă și mică
În care bunicul zăcea
Atâta-mpăcare era!
De asta-i plăcea lui Petrică
Acolo să stea.

„Tot omul se naște și moare,
Nepoate! Tu uită-te sus;
Nu fi de-ale lumii sedus,
Căci singura noastră salvare
E Domnul Isus.

Nu-ți pară așa, o poveste:
Cu cerul să fii împăcat,
Auzi, să nu uiți niciodat'!”
Dar timpul s-a scurs fără veste
Și el a uitat.

„Aș vrea – își șoptește Petrică –
Să-mi spună un clarvăzător
De ce sunt așa temător;
Aș vrea să trăiesc fără frică,
Dar nu mi-e ușor.

Iar cei dimprejur îmi dau sfaturi:
Să las eu gândirea aceasta
Că-s om de-omenie și basta;
Iar când mă mai pierd prin oftaturi
Îmi spune nevasta:

«Ești blând și milos cu săracii,
Nu blestemi, nu judeci, nu furi;
Chiar dacă mai minți sau înjuri,
Ești om, și apoi chiar copacii
Mai au uscături.

Nu umbli prin șanțuri, ca unii,
De ce ești așa stânjenit?
Erai un bărbat liniștit,
Iar azi te-obosesc gărgăunii
Și umbli-amețit.

Eu văd că nu-i bine cu tine,
Că tu, de o vreme încoace,
În suflet n-ai umbră de pace!
Bărbate, te faci de rușine
Și asta nu-mi place. »"

Așa-i, cui să-i placă de dânsul?
Era jovial și blajin,
Vedea cu mult drag de cămin,
Iar astăzi îl zbuciumă plânsul
Așa, din senin.

Ar merge spre casă 'nainte,
La fel de-abătut și învins…
Dar, nu, căci un gând l-a cuprins.
Și-n locul acela din minte
Pornește întins.

***
În noaptea cu lună și stele,
De vrei pe Petrică să-l cați,
Un drum pietruit să răzbați
Și-n casa cu gard de nuiele
Găsești doi bărbați.

Și poate afla-vei motivul
Cu care-n genunchi s-a lăsat
Petrică, cu glas lăcrimat;
Și-alături, în lacrimi scăldat,
Vorbește cu cerul bețivul
Din capăt de sat.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>