Peste veacuri depărtare

Peste veacuri depărtare,
De la acel eveniment
Ce-a schimbat a lumii stare
Făcând omul conștient,

De-a lui stare păcătoasă,
Îndemnându-l neîncetat
Ca să facă cale-întoarsă
Din desfrîu și din păcat,

La Isus Mântuitorul
Ce la oameni a venit
Să le schimbe viitorul
Să-i facă desăvârșiți,

Ne-ntoarcem acum privirea
Către lumea cea de azi,
Care caută fericirea
Ocolind orice necaz;

Caută cu-înverșunare
Să trăiască în plăceri,
Dar, Doamne, nici nu le pasă
De ale Tale păreri.

Nu le pasă că-au umplut
Pământul de sâlnicie,
Nu le pasă că ai vrut
Să-i conduci spre veșnicie.

Nici nu iau în serios
A Ta venire pe pământ,
Toate li se par pe dos
Dacă le spui din cuvânt

Poți să strigi, să învii morți,
Să cobori și foc din cer.
Au ajuns să creadă toți
Că-i talent sau doar mister.

Cred în moaște, cred în sfinți,
Cred în moșii de oricare,
Te acuză și că minți
De spui că-i a Ta lucrare.

Nu mai poți să le vorbești
De dragoste și credință,
Sau că-i bine să trăiești
Chiar și-n greu, și-n umilință.

Doamne! ! Lumea asta-i moartă,
N-are nimic bun în ea?
Nu-i un suflet să Te cheme
Să-l salvezi din starea sa?

Nimeni nu vede lumina?
Și nimeni nu Te întreabă,
Care-i rostul vieții noastre,
Și să ne răspunzi în grabă?

Doamne! ! Vino-aici la noi în lume
Să vezi suflete ce mor,
Să vezi că nici nu ne pasă
De al nostru viitor.

Nu găsești, Doamne, un om
Să stea înaintea Ta,
Să strige la cei ce dorm
Deși sunt în casa Ta?

De ce nu avem putere
Să stăm si să mijlocim,
Când vom trece prin durere
Să putem să biruim?

De ce suntem așa slabi?
N-avem nici măcar voință
Să strigăm, Isus, la Tine
Să ne umpli de credință.

Avem niște rugăciuni
Când suntem la noi in case,
Parcă suntem doar tăciuni
Care fumegă nearse.

Dacă chiar ne străduim
Să zidim câte-un altar
Înainte-Ți să venim
Să aducem câte-un dar,

Suntem imediat izbiți
De puterea celui rău
Si cădem iar istoviți
Fiindcă... să luptăm ni-e greu.

Te rog, Doamne, încă-odată
Să-ți întinzi mâna spre noi,
Să ne umpli de putere
Să nu ne mai simțim goi.

Fă din ale noastre case
Câte-un colțișor de rai,
De la mic și pân' la mare
Mântuirea să ne-o dai.

Izbăvește-ne de eul
Ce ne ține strâns legați,
Nimicește-ne orgoliul
Să nu mai fim înșelați.

Chiar de trebuie să ne iei
Doamne, toată bunăstarea,
Ca să ne poți modela,
Să-Ți faci pe deplin lucrarea,

Pune-ne măcar un dor
Inima să ne-o aprindă,
Să căutăm al Tău izvor
Să putem avea izbândă.

Dă-ne lacrimi de căință
Să strigăm fără-încetare,
Până ne dai pocăința
Și începi a Ta lucrare.

Până Duhul Tău coboară
Cu putere între noi
Și ne dă aripi de slavă
Pentru ziua de apoi.