Peste mine o tăcere, în ascuns s-a așezat

Peste mine o tăcere, în ascuns s-a așezat,
Mi-a înfășurat ființa, în suspinul ne-ncetat,
Care fără de vre-o milă, dar și fără încetare,
Îmi aduce doar durere, astăzi în orice suflare.

E tăcerea ce m-ascunde, obosit când sunt pe drum,
E tăcerea ce-mi închide, gura ce-i închis-acum,
Căci văzduhul își deschise, gura care mi-a adus,
Acel timp cu-acea dorintă, ca să fiu cât mai ascuns.

Mi-a adus acea tăcere, într-un timp ce-am obosit,
Neputința în strigare, către Cel ce-i infinit,
Mi-a adus o clipă-n care, ochii-ncet eu i-am închis,
Obosiți de gălăgia, care strigă... ești învins.

Peste mine o adâncă, grea tăcere s-a lăsat,
Pe-acest drum pe care lupta, m-a-ndoit... m-a aplecat,
Mi-a stins glasu-n suferința, ce-n tăcere a crescut,
Să devină glasul care, este fără grai... e mut.

E tăcerea ce-i adusă, de o gălăgie mare,
Ce-a lăsat doar răni ascunse, prin cuvinte zdrobitoare,
Este gălăgia care, inima ea mi-a rănit,
Aducând acea durere, care azi m-a înghițit.

Stau ascuns... într-o tăcere, ce-mi aduce gânduri multe,
Unele sunt mari Isuse, altele sunt mai mărunte,
Tu coboară-n ea și spune-mi, care de la Tine vin,
Căci m-a obosit tăcerea, cu al ei gust de pelin.