Pescuirea minunată

Plecă în drumeție, mândrul pescar,
Cu undița și rucsacul, bucuros, hoinar...
Plecă în grabă fără a se ruga,
Crezând că șapca noroc ii va purta.

Ajunge el la locul stabilit,
Se pune pe treabă, că nu-i vreme de gândit.
Și stă și așteaptă... și așteaptă;
Ca vreun peștișor din codiță sa bată...

Iată că, timpul repede mai trece
Afară e noapte e trecut de ora zece.
Și se întoarce acasă trist si supărat,
Că Domnu nu l-a ajutat.

Din nou o altă zi sosește,
Pescarul a doua oara se pregătește!
Dar mai întai se pune pe genunchi jos,
Rugându-se, Domnului Isus Hristos.

Doamne, voia Ta sa fie,
Să plec în drumeție;
Și... Doamne dacă Tu mă însoțești,
Poate-oi prinde si doi peşti!

Aici pescarul încheie rugaciunea,
Nădăjduind să se întample minunea!
Șapca lui cea norocoasă,
Iată, că acum o lasă acasă!

Ajunge, cu greu la, lacul minunat,
Și il măsoară cu privirea in lung si, n lat.
Aici este locul unde m-așez
Și de acum am să veghez...

Veghează, veghează în tăcere,
Iar desupra apei, apare o unduire.
Atunci, ușor, ușor trage firu încetișor,
Hop, uite încă un peștișor!

Se mai mișcă firul încă o dată
Și pește cu pește, umplu o găleată!
Atunci, plecându-se duios
Îi mulțumește Domnului Hristos.

E bine în doi, când Domnul e cu tine,
Căci întotdeauna de la El, izbăvirea vine!
În orice vreme sa Îi mulțumim!
Bucuroși, din inima să-I slujim!