Pescuirea minunată

PESCUIREA MINUNATĂ

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Era o noapte fără de izbândă,
Când trei localnici de prin Galileea,
Stăteau pe lac cu mrejile la pândă,
Însă nimic n-au reuşit să prindă;
Ce noapte tristă era noaptea ceea!

Ioan şi Iacov prind să aţipească;
Numai Simon priveşte-n adâncime,
Cum din adâncuri parcă vrea să crească
Mulţimi de stele, gloria cerească
Pe-oglinda apei, ca pe înălţime.

Un vânt subţire le-a tăiat privirea,
Corabia se-ndepărtă mai tare;
Ce meserie grea e pescuirea!
Mereu spre ape să-ţi arunci privirea,
Şi să aştepţi într-una cu răbdare.

Şi speriaţi privirea-şi îndreptară
Pescarii, iar spre bolta înstelată;
E miezul nopţii, stelele de seară
Au traversat, poziţia-şi schimbară,
Şi dincolo de ţărmuri se arată.

Şi-au tot răbdat pescarii în tăcere
Şi-au tot plutit pe lacul liniştirii,
Şi-au tot privit sclipirile din sfere,
Şi s-au luptat cu-a somnului putere,
Dar nici un peşte-n mreaja pescuirii.

Pe boltă, Cloşca şi-a ascuns privirea,
Iar Zodiacu-abia se mai zăreşte,
Căci zorile şi-au arătat ivirea,
Şi-ntregul cer îmbracă înoirea,
Căci soarele pe boltă străluceşte.

Dar ce se-ntâmplă? Simon, cu mirare
Se uită-n jur, dar fără să priceapă...
Cum vin într-una ca la adunare,
Şi se adună o mulţime mare
Pe ţărmul cald, afară, lângă apă.

Şi de pe vale, şi de sus din munte,
Galileeni veniţi din depărtare,
Şi copilaşi cu zâmbete pe frunte,
Şi cei bătrâni cu pletele cărunte,
Şi mulţi bolnavi cu dor de vindecare.

Ce-o fi căutând? -pescarii se uimiră-
Acest norod cu zorile deodată...
Şi lângă ţărm cu toţii se opriră,
Şi pe-un bărbat mai tânăr îl priviră,
Şi-L îmbulzea mulţimea adunată.

Era ISUS, ISUS, Mântuitorul,
Ce lui Simon corabia îi cere,
Ca să-L asculte liniştit poporul,
Şi să le deie iarăşi ajutorul,
A mântuirii veşnică putere.

Şi valurile parcă cu zâmbire,
În cristaline adieri cu şoapte,
Din largul lor, spre ţărmuri cu iubire,
Armonizau a lui ISUS vorbire.
Simon uită tot chinul de-astă noapte.

Şi-ar fi dorit să nu se mai sfârşească
Cei ce-ascultau Cuvântul alinării,
Corabia părea că e cerească,
Iar vocea lui Isus dumnezeiască
Ce-a străbătut tot orizontul zării.

Căci El vestea sfârşitul suferinţei
Din lunga noapte plină de mistere,
Acelora din valea umilinţei,
Mergând pe calea dreaptă-a pocăinţei,
Spre-mpărăţia vieţii viitoare.

Pe loc dorea şi soarele să steie,
Din lungul drum o clipă să se-oprească;
Din raza lui, căldura să le-o deie,
Cei osteniţi odihna să şi-o ia,
Şi pe ISUS din cer să-L sprijinească.

Însă ISUS Cuvântul şi-L sfârşeşte
Şi pe Simon îl roagă să vâslească,
Corabia din locul ei porneşte
Căci i-a chemat să meargă după peşte,
Din nou pe lac s-au dus să pescuiască.

Şi ei credeau că poate El nu ştie
Cât s-au trudit în noaptea fermecată;
Şi doar erau pescari de meserie...
Dar totuşi... ceva trebuie să fie,
Că n-au păţit aceasta niciodată.

Însă ISUS dorea să-i întărească
Şi să le-arate încă o dovadă;
Credinţa lor în Dumnezeu să crească,
Prin semne şi minuni să-L recunoască,
Că El era, şi-n El să se încreadă.

Şi El ştia că peştii se-adunară
Iar Tatăl Său mărirea îşi arată;
Când ei vor scoate mrejele afară
Dar nu-n zadar, cum s-au trudit aseară,
Căci pescuirea va fi minunată.

Şi l-a-ndemnat pe Simon să-ndrăznească,
Să-arunce mreaja, prada s-o adune,
"Ah, Doamne!" -Petru prinse să vorbească
Cum astă-noapte-a vrut să pescuiască,
Dar numai trudă şi amărăciune.-

"Dar la al Tău Cuvânt, mă voi supune" !
Şi iată mreaja plină e cu peşte.
Căci pescuirea era o minune
Aşa cum Luca scrie şi ne spune,
Că Dumnezeu tăria-şi dovedeşte.

Deşi Simon se învârtise iute
Să tragă mreaja, nu avea cu cine.
Şi-atunci chemă pe prieteni să-l ajute,
C-au pescuit în câteva minute,
Corăbiile amândouă pline.

Şi-ndată Petru cade, se-ngrozeşte,
Sunt păcătos, ah, pleacă de la mine"...
Şi tremurând pescarul se smereşte
Crezând ca Domnu-acum îl nimiceşte,
Văzându-se că-i păcătos în sine.

Îînsă ISUS îl prinde şi-l ridică
Din starea ceea a mărturisirii,
"Simone dragă, nu-ţi mai fie frică,
Căci tu vei fi pescarul ce ridică
De-acum încolo, mreaja mântuirii."

...De-atunci pluti pescarul prin furtună,
Prin lovituri de vânturi înăsprite,
Dar el mergea cu Domnul împreună,
Căci ce putea fără ISUS să spună?
Noroadelor bolnave şi lipsite...

Şi l-a-mbrăcat cu Duh şi cu tărie,
Domnul ISUS în ziua de Rusale,
Când Simon Petru plin de bucurie,
Le-a spus la toţi ce-nseamnă apa vie,
Şi mii de inşi s-au hotărât pe cale.

Dar într-o zi veni Stăpânul mării
Şi l-a chemat o clipă deoparte...
Era chiar pe la ceasul înserării,
Când s-au aprins luminătorii zării
Şi i-a vorbit lui Petru despre moarte.

Cum el va fi martir în suferinţă
Când va sfârşi lucrarea minunată,
Cum îl vor prinde cei fără credinţă
Şi-l vor zdrobi, în plina lor voinţă
Să nu mai pescuiască niciodată...

...Şi l-au legat cu groaznica mânie,
Şi l-au lovit cu lovituri de moarte,
Trupul căzut nimica nu mai ştie,
Dar Duhul viu, zboară spre veşnicie,
Pe marea vieţii... dincolo... departe...

Căci au venit pe lac corăbierii
Sa smulgă prada mâinilor haine,
Îngerii sfinţi, corabia salvării,
Simon priveşte clipele plecării
Spre-mpărăţia zărilor senine.

Şi se născură alţii-n duioşie,
Şi pescuirea nu se mai sfârşeşte...
Până când Domnul iarăşi o să vie,
Să stea pe ţărm cu-ntreaga-mpărăţie,
Şi răsăritul iată, se iveşte.

Pe boltă sus luceafărul de seară,
Şi-n Orion, şi-n Căile Lacteii,
Întregul cer cu strălucirea clară,
Parcă ne spune: "Domnul vine iară
Ca să-şi adune-n slavă porumbeii"...

Corăbieri, şi voi pescari pe mare,
Nu vă-nfricaţi, căci noaptea se sfârşeşte!
Priviţi spre bolta nopţii sclipitoare,
Căci ca un fulger, în curând apare
ISUS, cu slava care-L însoţeşte.

Şi la un semn, corabia salvării
Din marea lume îşi va lua zborul,
Cu peştişorii binecuvântării,
Pe ţărmul vieţii şi al îndurării,
Se va opri corabia vaporul...

Şi-l vom vedea pe Simon de-altădată,
Şi pe Ioan, Iacov din poezie,
Şi pe ISUS în slava minunată,
Iar lângă El, Biserica salvată,
Şi vom avea nespusă bucurie.

AMIN