text Poezii crestine

PENTRU TINE, DE LA DUMNEZEU

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ghinescu Adina-Cristinela

Motto: „Mintea care împrăştie lumină a avut parte mai mult de întuneric.” (V. Sevastre Ghican)

 

 

 

 

Mii şi mii de vânturi au trecut pe faţa mea,

Râzând şi plângând gându-mi le auzea…

Din ce în ce mai tare mă adun în rost,

Tot ce n-am trăit menit nu mi-a fost.

 

Pe ziua dată, azi construiesc un zid de stele

Ce să mă înconjoare când vin clipele grele;

Tot mai mult mă cheamă înspre a mă cunoaşte

Misterul din mine ce tot mai mult se naşte.

 

Chemată am fost eu înspre adânc întunecos

Unde se-nfiripă tărâmul lunecos…

La ce porţi de piatră am bătut în sete

Tu nu poţi ajunge şi poate te mâhneşte.

 

Sunt ce n-ai văzut când nici nu mă vedeai,

Aceeaşi într-o alta pe care n-o doreai…

Dar tot eu în alt timp sunt ce îţi doreşti

Priviri în trecut să vezi de mă găseşti…

 

Nu poţi să vezi ce n-ai văzut decât printr-o lumină

Cu rol să detaşeze inima goală de inima cea plină…

Priveşti a mă găsi, dar nu mă afli…deşi sunt,

Nu ţi-ai găsit vina şi-atunci orbeşti din vânt.

 

Atunci şi-acum tot eu…dar alta în chemare

Ţi-am fost o umbră de răspuns la a ta întrebare…

Răsar de nicăieri şoapte să îţi spună

Peste timpi şi ani fost-am vestea bună.

 

Se aprind în gânduri cioburi de chemări,

Renunţam la ele…dar, ale mele stări,

Mi-au adus înaltul ce tu nu poţi să-l ai

Pentru ce-ai ales…să ai şi să nu dai…

 

Cumva în iubire erai un premiant,

Însă lăcomia te-a încoronat savant…

Astăzi, un erou…cu comori de vânt

Şi suflet osândit veşnic în pământ.

 

Glasuri se-nălţară spre tine ca să ieşi

Din vârtejul care, cuprins cu cei aleşi

Nu te mai lupţi să-nvingi, să fii ce-ai fost creat

Glasuri le ignori şi uiţi ce-ai fost lăsat.

 

Aprig înspre tine vin să îţi răspund,

Este întrebarea ce o întrebi în gând…

Cum de nu m-auzi când vin să te salvez

Printr-o voce care aleg să mă-ncarnez?...

 

 

 

 

 

copyright Cristinela Ghinescu_2007

 

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Iisus în drumul de la Ierusalim la Emaus!...
Iisus în drumul de la Ierusalim spre Emaus! ...Mergeau spre Emaus, doi ucenici ai SăiȘi erau abătuți și despre, El vorbeauDomnul i-a ajuns și mergea cu ei,Însă le-a-nchis ochii și nu-l cunoșteau! ! .... Citeste mai mult >>
Gând pentru țară
Un gând de seară,Din departe, mea țară,Ce azi e în derivă,Condusă de un om ce se crede „divă”.Mulți îl laudă, îl aclama,Se mai și închină,Merg pe la moaște,Să se mai roage.Dar vai, amar au să plângă,C... Citeste mai mult >>
De ar fi să pierd totul
De mi-ar fi crucea prea grea,Eu nu am să dau din ea.De mi-ar fi durerea prea mare,Eu am să am răbdare.De ar fi să pierd totul,Nu am să înjur pe Mântuitorul.De mi-ar fi prea greu pe cale,Nu am să mă în... Citeste mai mult >>
Înțelege Glasul Sfânt!
`Înțelege Glasul Sfânt! `Oare, n-auzi tu Glasul cel Dulce?Care Pacea îți aduce?Atunci când treci prin încercare.Tot la Domnul ai Salvare!Oare cât va mai răbda!Indiferența mea și-a ta?Oare câte vremi v... Citeste mai mult >>
Așa datori
Așa datoriMulțumim de-a Ta-ndurareȘi iubirea TaCăci zilnic, fără-ncetareVrei a ne-ndrumaSă trăim în ascultareDe al Tău CuvântS-avem binecuvântarePe acest pământ. Ce măreț, ce minunat Tu ne-ai binecuv... Citeste mai mult >>
”Să nu-ți faci chip ciolit nici vre -o asemănare...”
”Să nu-ți faci chip cioplit nici vre-o asemănare... ”Când închinare, numai Domnului, o datorăm,La ce se-nchin-acuma, lumea ne- ntrebăm,Din obiceiuri, care multe sunt, păgâneLa oasele umane-am ajuns să... Citeste mai mult >>
Răspunsul este Dumnezeu!
`Răspunsul este Dumnezeu! `Nu la tot ce ți se-ntâmplă, !Trebuie sã-ai un răspuns!Înțelege Voia Lui!Rămâi în Planul Domnului!Nu-ți compara valoarea ta.Cu nimic din lumea asta!Căci tot ce-a pus Isus în... Citeste mai mult >>
La miezul nopții!
La miezul nopțiiSe va auzi strigareaVeniți binecuvântații DomnuluiDe moșteniți ÎmpărățiaCare v-a fost pregătităÎncă de la întemeierea LumiiVeniți de stați la masa MeaÎmpreună cu mineȘi cu aleșii MeiVe... Citeste mai mult >>
Bogăția este roabă
Bogăția este roabăSufletului credincios.Dar, stăpână blestematăPeste-acel ce-i rău de plată,Peste-acel ce-i ticălos,Îngâmfat, necredincios.Fericit e cel ce știeFolosi avuția saCa să-și lărgească iubir... Citeste mai mult >>
Donau flori
Două flori, două miresmeDouă flori, două miresmeÎntr-o casă de ÎmpăratLa o nuntă ca în basme:O fată și un băiat.Ea, e-o floare de santalFragilă și parfumatăEl, un crin imperialDin grădina minunată.Dou... Citeste mai mult >>