Pentru tin`, pe Dolorosa

Pentru tin`, pe Dolorosa,
Răbdam batjocură și bice,
Când ajuns-am pe Golgota,
M-am lăsat străpuns pe cruce.

Pentru tin`, urcând calvarul,
Am căzut sub grea povară,
Eu sorbeam tăcut paharul,
Tu-aruncai în Min` ocară.

Puteai să-Mi alini durerea,
Ca tâlharul, cu o vorbă dulce,
Dar păcatul tău, nelegiuirea,
Mă lovea mai crunt cu bice.

Pentru tine-am stat în soare
Și sângele curgea fierbinte,
Când toți strigau cu voce tare,
Strigai și tu, adu-ți aminte!

Puteam ca să rămân în glorii,
Să nu rabd atâta chin
Și să nu mă prindă zorii
În grădina cu măslini,

Să nu stau retras în munte,
În rugă, nopțile târzii,
Sau flămând să merg pe ape,
Pe val, sub norii plumburii.

S-alerg prin colbul cel fierbinte
Însetat, desculț, flămând,
Să caut oile pierdute,
Să-l scol pe Lazăr din mormânt.

După toate, la sfârșit,
Să fiu încoronat cu spini?
Și Tatăl meu M-a părăsit,
Pe Căpățâna-ntre străini.

Și-a-ntors fața de la Mine,
În zadar strigam din beznă:
“Eloi, lama sabactani!”,
Îmi răspundea, din văi, ecoul,
Stâncile și bolovanii.

Tot păcatul omenirii
L-am luat asupra Mea,
Sus, pe dealul rastignirii,
S-a-ntâlnit dreptatea cu iubirea.

Dreptatea cerea judecată,
Iubirea spunea: “O, iartă-i, Tată!”
Și-n ceasul de răscruci, solemn,
S-au înfrățit pe-al crucii lemn.

Iubirea suferea cumplit,
Dreptatea lovea din răsputeri,
În suferință El ne-a născut,
Pe Căpățâna, în dureri.

* * * * *

M-am gândit adânc la tine,
Iubirea nu mi-a dat răgaz,
De aceea am coborât în lume,
Să calc moartea pe grumaz,

Să-ți dau viață, mântuire,
Cu Mine apoi te-am logodit
Căci te vreau în fericire,
În Edenul pregătit.

Nu-ți mai pângări privirea
Poftind lucruri care pier,
E prea scumpă mântuirea
Ca s-o pierzi pentru plăceri.

Prețu-a fost nespus de mare
Plătit pentru omenire,
De-am cunoaște-a lui valoare,
N-am mai sta în nepăsare
Față de așa o mântuire.

Spune-mi, suflet, până când
Disprețuiești îndelunga Lui răbdare?
Căci la margini de mormânt,
Căința, plânsul, n‐au valoare.

Astăzi cât mai ai suflare,
Cât mai porți în piept tăria,
Pune-ți viața-n rânduială,
Trăiește pocăința, caută sfințenia.

Iubește-ți semenii, vrăjmașii,
Cum ai fost și tu iubit,
Așa-i pe calea pocăinței,
Iubești și rabzi, ești blând, smerit.

Pe calea-ngustă nu-i ușor,
Iar urcușul e stâncos,
Dar avem călăuză și ajutor
Pe Duhul Sfânt, pe Isus Hristos!

Prin El suntem biruitori și noi,
Nu vom cădea de oboseală,
Când crucea o purtăm în doi,
Sarcina Lui este ușoară.

Îți mulțumim, Părinte drag,
C-ai acceptat să vii în lume,
Să ierți pe cruce-al nost` păcat,
Străpuns de mâinile păgâne.

Semnul palmelor străpunse
Le-om vedea o veșnicie,
Că-n iubirea Ta nespusă,
Ne-ai dat viață, mântuire.

Cicatricile pe frunte,
Cât și coastele străpunse,
Urmele de bici roman
Și de cuie, de ciocan,

Toate-acestea le-om privi
La răpire-n marea zi.
Îți mulțumim pentru iertare,
Pentru jertfa de-mpăcare,
Pentru harul Tău divin,
Fii slăvit în veci, Amin!