Pentru logodnă (Floarea Jason și Anamaria)

Doi străini s-au întâlnit
Dup-o lungă alergare
Lângă poarta din zenit,
Unde-i multă adunare.

Văd mulțimi nenumărate
Milioane, miliarde,
De departe și de-aproape,
Toți mânați de-un dor ce-i arde.

De ce-i lumea adunată?
Ce așteaptă tot poporul?
Și de ce această poartă
E-ncuiată cu zăvorul?

Năucit priveam mulțimea
La intrarea în cetate,
Căutând a înțelege
Ce înseamn-acestea toate.

Și-ntr-o sclipitoare haină
Vine-un sol în ceas de seară.
Un fior adânc de spaimă
Până-n tălpi mi se coboară.

"Vrei să afli adevărul?
Sunt aici spre-a ți-l vesti,
Dar să-l spui la toți aceia
Pe care-i vei întâlni.

Lumea care-i adunată
E întreaga omenire
Căutând ca disperată
Calea către fericire.

Poarta mare a cetății
Este Poarta Fericirii
Și pe ea vor toți să intre
În Cetatea Nemuririi.

Însă poarta-i tot închisă,
Cheia nu se potrivește.
Disperarea și uimirea
Pe-a lor fețe se citește.

Dar acel ce mă cunoaște
Și inima-mi dăruiește
Eu îi dau în schimb o cheie,
Singura ce potrivește."

Și, spunând aceste vorbe
Solul cel misterios
Dispăru într-o secundă,
Ca și cum nici n-ar fi fost.

Ce-o fi vrut să spună oare
Solul cel trimis de sus?
Căci n-am înțeles mesajul
Care El mi l-a adus.

Și, deodată, în mulțime
Văd un cuplu mai... distins
Ce-a venit ca să deschidă
Poarta către Paradis.

Au adus cu ei o cheie
Cea numita BOGĂȚIE
Și cu ea vor să deschidă
Poarta către veșnicie.

După multe tentative
Care toate-au eșuat
Cuplul se îndepărtează
Întristat și rușinat.

Văd acum o altă scenă
Alți doi tineri vin și ei
Și cu gesturi agitate
Scot un rând ciudat de chei.

Și cu cheia-NȚELEPCIUNII
Ei încearcă, da-n zadar
Să deschidă strâmta poartă
Către-al nemuririi har.

Scot apoi o altă cheie
Și pe ea e scris PLĂCERE.
După încercări multiple
Le-a adus numai... durere.

Disperați merg mai departe
Și renunță în final
Să mai caute fericirea.
Falimentul e total.

Și când m-am uitat mai bine
V-am văzut atunci pe voi,
Erați și voi în mulțime,
Dar de mână, amândoi.

Și-ați luat o cheie mică,
Ai fi zis că-i ne-nsemnată.
Dintr-o singură-ncercare
Poarta s-a deschis îndată.

Mare mi-a mai fost uimirea
Când priveam spre amândoi.
Și-am vazut atunci IUBIREA,
Cheia ce-ați adus-o voi.

N-aș fi înțeles mesajul,
Dar când poarta s-a deschis,
Stând cu brațele deschise
La intrarea-n Paradis,

Solul care îmi vorbise,
Însuși Mielul Sfânt, Isus,
V-a luat atunci de mână
Și-n cetatea Lui v-a dus.

* * * * * * *

În sfârșit, pricep mesajul.
M-am trezit ca dintr-un vis.
Domnul Isus este Calea
Ce ne duce-n Paradis.

Multe căi par astăzi bune
În aflarea fericirii,
Dar la urmă duc la moarte,
Căci sunt doar din pofta firii.

Bogăția și plăcerea
Sunt doar căi înșelătoare,
Cunoștința și averea
Nu pot da nicicum „intrare”.

Doar credința-n jertfa sfântă
Îți dă-n dar cheia iubirii
Ca să poți intra pe poarta
Din Cetatea Nemuririi.

* * *

Gândul meu spre voi se-ndreaptă,
Voi, ce-aveți aceasta cheie.
Prețuiți-o și păstrați-o,
Nimenea să nu v-o ieie!

Nici necazul cu-a lui valuri
Și nici lipsa, niciodată,
Iar în timpul care vine
S-o păstrați mereu curată!

Biblia ne prevestește
Că în vremuri ce-or veni
Datorită făr'delegii
Dragostea se va răci.

Vine-o vreme când nădejdea
Se va termina și ea.
Vine-un timp când și credința
Din inimi va dispărea.

Însă dragostea rămâne
Și aici și-n veșnicii.
Dac-o-aveți aici în lume
O s-o-aveti și în vecii.

Dragostea e cea mai mare,
Dragostea-i din Dumnezeu
Dragostea e stâlpul tare
Ce te sprijină la greu.

Dragostea vă dă și aripi
Să puteți zbura spre cer
Când semnalul Maranatei
Se va auzi-n eter.

Dragostea să vă-nmulțească
Pacea-n inimi, bucuria!
Vă binecuvânt din suflet
Jason și Anamaria.