Pentru cel trist

Pentru cel trist,

E uşor ca să te faci iubit,
Darul de preţ al Iubirii de-ai primit,
Inima se înmoaie iubind,
Nu să fie iubită, aşteptând!

E uşor ca un dram de sfială să ai,
Să alinţi şi cu drag să mângâi,
Dacă tu dărui cât poţi dobândi,
Bucuria de-a da înveţi a iubi!

E uşor ca negrul durerii să speli,
În lacrimi şi încă să speri,
Dacă iubeşti complet, ca Isus,
Şi zâmbeşti printre lacrimi, pătruns!

E uşor ca să fii cumpătat,
Când sângele-n vene curge curat
Si dinţii de foc ai dorinţei,
Nu sapă să rupă hotarul ispitei!

E uşor să nu faci judecată nedreaptă,
Cineva de-a călcat calea dreaptă,
De ai din născare o fire tăcută
Şi gurii îi dai odihnă plăcută!

E uşor noaptea în zori să o uiţi,
Liber să laşi clipei ce n-a sosit încă,
Viaţa ta plină ochi să o facă,
Oglindă din care un înger privească!

Pentru cel trist , cel slab, cel căzut,
Pentru cel care, povară e un nou început
Sau a încetat pentru ceva să mai lupte,
Că virtutea învinge păcatul, să nu uite!

Turn de scăpare din virtute să-şi facă,
Aşa Cel Prea Înalt îl iubeşte şi-ajută,
Ce dă, spre el înzecit se întoarce,
Si-n viaţă lumina şi sporul i-aduce
Iar greul, în uşor se preface!

Chiar dacă-a simţit că totul i-e-mpotrivă
Spre sfârşitul, ce este un nou început,
Să nu plângă paşii ce cu rost i-a făcut,
Si zâmbetul trist în surâs se preschimbă
Si inima dreaptă ce ieri fuse strâmbă!

10.01.2008