text Poezii crestine

Pentru ce te lupți întruna?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
Pentru ce te lupți întruna? (1 Sam 14)

Este scris în Cartea Sfântă
O' ntâmplare de demult
Cum un tânăr, fiu de rege
În Domnul s'a încrezut.

Filistenii în Israel
Cu putere stăpâneau,
Erau peste tot în țară
Și făceau tot ce doreau.

Mulți erau ascunși în munte,
Iar mulți alții se predau,
Saul cu vreo 600
La Ghibea așteptau.

Ionatan, în ascultare
A pus Domnului un semn,
A crezut că El răspunde
Că'i va da al Său îndemn.

Că El poate să vorbească
Prin Urim și prin Tunim,
Dar răspunde și acelor
Ce smeriți 'nainte' I vin.

Lângă el, având un tânăr
Ionatan, fiu de' mpărat
N'a putut să stea degeaba
Ci la luptă a plecat.

"Vino! Haidem împreună,
Domnul ne va ajuta!
Să pătrundem pân' la strajă,
Dacă ei ne vor chema.

Domnul va da izbăvirea
Chiar de suntem numai doi,
Căci nu numărul contează
Domnul luptă pentru noi!"

Iată'mă! , i'a zis îndată
Cel ce armele'i purta,
Fă ce crezi că este bine
Și te' ndeamnă inima!"

Folosind mâini și picioare
Cu greu muntele'au suit,
Iar apoi cu a lor arme
Moartea ei au răspândit.

Mare a fost biruința
Când poporul s'a unit,
Dumnezeu pe'al Său Israel
De vrăjmași l'a izbăvit.

Domnul și astăzi așteaptă
Doar un om care să vrea,
Să se' ncreadă 'n El în toate
Orice lupte ar avea.

El e gata să răspundă,
Folosind chiar pe vrăjmași,
Celor ce pornesc la luptă
Și nu stau ca niște lași.

Sunt și astăzi multe lupte,
Sunt vrăjmași la trecători.
Tu ce faci, te' ascunzi ca alții?
Ți'este teamă dacă mori?

Ai alături lângă tine
Un prieten devotat,
Care știe totdeauna
Luptele ce le'ai purtat?

Biruința 'n bătălie
E mai mare când sunt doi.
Spui și tu ca fiu de Rege:
"Domnul luptă pentru noi! ?"

Pentru ce te lupți întruna?
Este de folos oricui?
Ești exemplu pentru alții,
Din poporul Domnului?

Domnul și astăzi răspunde
Prin Urim și prin Tunim,
Dar răspunde și acelor
Ce smeriți 'nainte' I vin!

Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>