Pentru ce-a venit în lume?

Cel care-a venit în lume,
Părăsind un cer frumos,
Este Cel care aduse,
Pentru omul păcătos,
Pentru cel ce în robie,
Este el așa trudit,
Bucuria mântuirii,
Pentru asta a venit.

Pentru cel legat în lanțuri,
Pentru cel cu legături,
Pentru cel ce mulțumește,
Doar pentru farâmituri,
Pentru el venise Domnul,
Ca să fie dezlegat,
Și din gheara ce-l ținuse,
El să fie smuls... salvat.

Pentru orb... El cu lumină,
A venit din slava Sa,
Pentru-olog, o vindecare,
Răstignit El aducea,
Pentru cel ce obosise,
El venise cu putere,
Alinând inima care,
Se stingea ea în durere.

Celuia ce-amărăciunea,
Vieții grele a gustat,
Al lui nume, sus pe cruce,
El în palme l-a săpat,
L-a-mbrăcat cu-o haină albă,
I-a pus coiful mântuirii,
Lui i-a dăruit nădejde,
Și credința mântuirii.

Însă dup-a Sa-nălțare,
El poruncă a lăsat,
Ucenicilor în vremea,
Lor când li s-a arătat,
Ca să meargă toți în lume,
Ei cuvântul să-l vestească,
Draci să scoată prin puterea,
Lui... ce nu e omenească.

Le mai spune-n cartea sfântă,
Să îi smulgă ca din foc,
Pentru cel ce rătăcește,
Să se strângă la un loc,
Doi sau trei în rugaciune,
Ei să lupte-n unitate,
Să-l aduc-acasă Domnul,
Pe acel ce e departe.

A lăsat străjeri în noapte,
Ca să stea în mijlocire,
Cel pierdut ca să nu fie,
Dus el înspre nimicire,
Și în zi o-nsărcinare,
Celor ce-s aleși le-a dat,
Înarmați cu adevărul,
Ei să lupte ne-ncetat.

Să luptăm pentru aceia,
Ce sunt prinși ei în război,
Și să mijlocim la Tatăl,
Să-i aducă înapoi,
Să nu-i dăm nicicând uitării,
Pe iubiții noștri frați,
Căci nici noi de Cel din slavă,
Nu am fost nicicând uitați.