text Poezii crestine

Pelerinul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
PELERINUL

Se-ndreaptă pelerinul
spre Ţara de lumină
Invită şi pe alţii
să lase tot, să vină
Să lase obiceiuri
ce-i ţin încorsetaţi
În traiul fără ţintă
de Cer îndepărtaţi.

Pe cale pelerinul
mai cade câteodată
Dar se ridică iar
şi cursa-i reluată
Aşa e pe Pământ
sunt piedici la tot pasul
Se luptă cu-ndârjire
să-nvingă şi impasul...

Se luptă cu ispita
cu demonii turbaţi
Ce vor să-l deruteze
să-l rupă dintre fraţi
Cu el este credinţa
ce zilnic îl păzeşte
De murdăria lumii
de cel ce prigoneşte...

Cu el este Cuvântul
ce-i luminează drumul
Să poate să aleagă
mereu numai parfumul
Să poată să respingă
şi pleava şi cenuşa
Să poată să distingă
pe Cel ce este Uşa.

În mijlocul furtunii
el nu se înspăimântă
Cu Duhul mângâierii
mereu pe cale cântă
Primeşte întărire
de la slăvitul Tată
Pe care Îl slujeşte
c-o dragoste-nfocată.

Potrivnicul cu scheme
încearcă să-l convingă
Că nu-i nimic Dincolo
apoi să îl învingă
"’Napoia mea Satano!"
îi spune pelerinul
"Te du la ceata ta
să-ţi verşi în iad veninul"

Capcane sunt destule
momeli şi labirinturi
Dar starea rugăciunii
îi dă mereu avânturi
Să iasă la lumină
să iasă din strâmtoare
Să nu oprească mersul
spre viaţa viitoare.

Se-ndreaptă pelerinul
spre locul cel de Sus
C-aici în lumea humei
au toate un apus
Elanul este proaspăt
în zorii dimineţii
Şi merge cu-ndrăzneală
spre Ţara Frumuseţii.

gc/Martie, 2006





















Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>