text Poezii crestine

Pe urmele Tale-mi pășește azi pasul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14

Pe urmele Tale-mi pășește azi pasul, îmi este agale căci drumul e greu,
Dar pieptul mi-e plin de-o dorință aparte, mi-e plin de un dor ce-i aprins el mereu.

Pe drumul cu pietre îmi urcă privirea, pe care cu ele aruncă cei răi,
Dar dragostea Doamne ce-i doar pentru Tine, îmi dă ea puteri ca să trec și de ei.

Pe drumu-ntristării mi-e inima astăzi, dar este-mbrăcată cu mari bucurii,
Speranța îi este o haină curată, căci știu că îndată Tu Doamne-o să vii.

Și urc înspre culme căci vreau eu pe Tine, la capăt de cale ca să te-ntâlnesc,
Să stăm față-n față, să-ți spun cât Isuse, de mult și de tare mereu te iubesc.

Desculț fără teamă străbat chiar și munții, căci sunt pe-a Ta mână purtat azi mereu,
De guri ce-s deschise, de degete-ntinse, nu am nici-o frică, că-mi ești Dumnezeu.

Pe Tine în față te las totdeauna, să-mi fii călăuză pe drumul spre cer,
Să nu calc pe-alături de cale vre-o dată, căci Doamne pe-alături merg cei care pier.

Îmi este azi zborul sub norii ce-ncearcă, avântul spre Tine mereu a-mi opri,
Dar nu pot vre-o dată căci Tu Doamne mie, mereu a mea cale o vei netezi.

Te văd și-n furtună, te văd și în valuri, te văd eu în toate, căci Tu stăpânești,
Pământul ce azi mi-este doar trecătoare, și locul divin ce-i în slăvi ce-s cerești.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>