text Poezii crestine

Pe urmele Tale Doamne

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lupşea George
Prive-am la Tine-n Betleem odată
Erai doar un copil cu ochii semeţi;
Privirea TA m-a cucerit îndată
Şi mi-Ai adus destinul noii vieţi!

Eu Te-am văzut în Templu, la altar,
Cum le vorbe-ai preoţilor de ceruri,
La doisprezece ani vorbe-ai cu Har,
Tu I-ai uimit pe-acei ce-au fost alături!

Şi la Iordan eu Te-am văzut o Doamne
Când ai primit botezul lui Ioan,
Împlinind profeţia din vechime,
Să fii o pildă pentru orice om.

Ţi-ai revelat acol’ identitatea,
Când Tatăl despre Tine a vorbit.
Iar Duhul sfânt de-asupra Îţi plutea
În chip de porumbel, s-a coborât,

Odată Te-am văzut pe malul apei,
Cum admirai natura ce-Ai creat
Alesa-I din pescari, învăţăcei,
Şi ucenici din eii Tu Ţi-ai format!

Fost-am şi eu în Cana Galilea
La prima Ta minune pe pământ,
Când oamenii uimiţi, Te admira,
Atunci am înţeles că Eşti un sfânt!

Şi tot mereu umblam cu Tine-alături
Să îţi admir lucrările măreţe!
Când ridic-ai bolnavi de prin paturi
Eram şi eu, la colţuri şi-n pieţe.

Priveam şi ascultam a TA lucrare
Mă bucuram văzând cum surzii-aud;
Cum orbilor le-ai dat Doamne vedere
Şi toate-acestea nu pot să le uit!

Eu Te-am urmat în Betsaida-odată
Când Lazăr a trecut între cei morţi;
Două surori cu inima zdrobită
La Tine au venit, să le asculţi!

Când am trecut pe-o stradă pietruită
Prin Ierihon, mulţimea Te-mbulzea
Am auzit o voce suferindă
-Un cerşetor,un orb, ce Te ruga

-Fiul lui David, ai milă de mine!
Striga-ta Bartomeu la colţ de stradă,
Iar Tu ai zis: -Aduceţi-l la mine,
Şi de atunci a început să vadă!

Eram şi eu pe munte-n ascultare
Flămând, dar nu de pâinea omenirii,
Ci de Cuvântul plin de-a TA putere
Care-mpărţea din roadele iubirii!

Eram pe mare-odată, îtr-un vas,
Cu ucenicii Tăi vorbe-am de Tine,
Şi-n noaptea cea senină, pas, cu pas,
Umblând pe apă Te-am văzut Stăpâne.

Te-am mai văzut apoi, pe-asin călare
Şi ochii Tăi Isuse lăcrimau!
Ierusalime, ceas de cercetare!
Am înţeles că pentru el plângeau!

La masă invitat am fost de Tine,
Şi Ţi-am citit pe frunte suferinţa!
Când Iuda, s-a grăbit să ia din pâine
Tu ai ştiut că şi-a vândut credinţa!

În Gheţimani, în noaptea cea senină
Eram şi eu când Doamne Te rugai
Dar ochii au obosit, sub clară lună,
Şi-am adormit, când Tu Isus plângeai!

Apoi un forfot se-auzi în noapte
Ce m-a trezit parcă din somnul meu,
Prin întuneric, am zărit,doar gloate,
Cum au luat un Fiu de Dumnezeu!

Te-am urmărit de-aproape şi plângeam;
Văzând în Tine mesagerul sfânt!
Şi nici atunci Isus, nu-nţelegeam;
Cum de-ai venit o Doamne pe pământ?

A doua zi în curte la Caiafa ,
Lovit şi biciuit de oamneni răi ,
Fiinţa Ta o Doamne nu-nceta
Ca să se roage pentru-acei călăi!

La Irod dus şi-n urmă la Pilat,
Purtat ai fost la fel ca un tâlhar
Tu Cel ce Eşti un Fiu de Împărat,
Ai fost bătut, de şi adus-Ai har!

Când ai urcat Isus cu crucea-n spate
Fiinţa Ta-mi spunea că Ţi-a fost greu;
Crucea era-ncărcată de păcate
Şi printre ele, fos-ta şi al meu!

Văzut-am Doamne cum Te-au pus pe cruce
Şi fără milă cuiele striveau!
Iubirea TA voia să ne împace
De-aceea Te rugai lui Dumnezeu.

Tu Te-ai rugat pentru o omenire
Pentru păcatul celor ce au râs!
Şi lucru-acesta m-a pus în uimire
Şi iarăşi Doamne întrebări mi-am pus!

Chiar şi în clipa tristă de durere
Un păcătos pe cruce-Ai mântuit
Şi-apoi un glas se auzi-n tăcere
Primeşte-Mi duhul, Tatăl meu iubit!

Un om, Te-a luat Doamne de pe cruce
Te-a dus în grota-n stâncă pregătită,
Înbălsămat Te-a pus pe piatra rece
Intrarea de soldaţi a fost păzită!

Dar Nici pământul n-a putut să Ţină
Puterea Ta de Dumnezeu ceresc.
Şi-a treia zi cereasca TA lumină
S-a arătat în chip Dumnezeiesc.

Şi multe-ar fi o Doamne de-arătat,
Dar aş dori Isus, să-Ţi amintesc,
Căci eu de când pe Tine Te-am aflat
N-am încetat nicicând să Te iubesc.

De-alungul vieţi Tale, Domnul meu
Eu am umblat alătirea de Tine,
Văzut-am mari minuni în jurul Tău
Şi Biblia, pe toate mi le spune!

Cuvântul Tău mi-a luminat cărarea
Şi de la naştere Te-am urmărit!....
Căci am văzut în Tine eu iubirea
„Iubirea” Te-a adus pe-acest pământ!

Iar ultima dorinţă, ce o mai am,
Din tot ce am văzut, aici sub soare
E să ajung o Doamne-n Canaan
Şi să Te văd acolo în Splendoare.

31.12.2008gl

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Scrisoarea unui frate în vârstă către o soră tânără în Domnul Andrew Miller"
Categorie: Biserica lui Hristos  Mi-a făcut mare plăcere să primesc scrisoarea ta plină de dragoste, iar acum vreau să-ţi arăt cel puţin că sunt gata să-ţi îndeplinesc dorinţa, deşi a scrie...
Citeste mai mult >>
"O scrisoare despre ora de adorare Andrew Miller"
Categorie: Biserica lui Hristos  Dragă frate! Ieri a sosit scrisoarea dumneavoastră şi a fost bine-venită. Tema, despre care vorbiţi, mi-a mişcat şi mie mult timp inima. Această temă a trezi...
Citeste mai mult >>
"Capitolul 56. Filadelfia Andrew Miller"
Categorie: Biserica lui Hristos  Privind la evoluţia generală a bisericilor, la Efes vedem un declin, la Smirna persecuţie, la Pergam un caracter lumesc, la Tiatira corupţie, la Sardes moart...
Citeste mai mult >>
"Capitolul 55. Domnia Elisabetei Andrew Miller"
Categorie: Biserica lui Hristos  În 1558, prinţesa Elisabeta, fiica Annei Boleyn, s-a suit pe tron, la vârsta de douăzeci şi cinci de ani. Aşezarea ei pe tron a schimbat totul. Groaza care s...
Citeste mai mult >>
"Capitolul 54. Anglia Andrew Miller"
Categorie: Biserica lui Hristos  Din vremea lui John Wycliffe, marele reformator englez, Domnul a păstrat în Anglia o rămăşiţă de martori pentru adevăr care au mărturisit şi împotriva învăţă...
Citeste mai mult >>
"53. Reforma în Insulele Britanice Andrew Miller"
Categorie: Biserica lui Hristos Cu toate că abia dacă putem vorbi de o reformă în Irlanda, putem totuşi nota pe scurt nişte schimbări în istoria ei ecleziastică. Legătura Irlandei cu coroana Angl...
Citeste mai mult >>
"Capitolul 52. Valdezii Andrew Miller"
Categorie: Biserica lui Hristos  După ce am ajuns cu istoria acestor oameni interesanţi la anul 1560, când ei au suferit atât de mult chiar în propriile lor văi şi în câmpiile Calabriei, vom...
Citeste mai mult >>
"Capitolul 51. Marele progres al reformei Andrew Miller"
Categorie: Biserica lui Hristos  Spre sfârşitul domniei lui Francisc I şi sub cea a fiului său, Henri al II-lea, mişcarea reformată a avut un progres rapid, de aşa natură încât este imposibi...
Citeste mai mult >>
"Capitolul 50. Reforma în Franţa Andrew Miller"
Categorie: Biserica lui Hristos  Istoria reformei în Franţa trezeşte sentimente din cele mai amestecate. Minunata înaintare a adevărului ân acel regat dominat de frivolitate şi uşurătate stâ...
Citeste mai mult >>
"Capitolul 49. Reforma în Elveţia de limbă franceză Andrew Miller"
Categorie: Biserica lui Hristos  Urmărind firul de argint al harului lui Dumnezeu în lucrarea Duhului Său ne reţin atenţia diferenţele în modul în care s-a desfăşurat aceasta în diferite ţăr...
Citeste mai mult >>