Pe urmele Tale...

Pe urmele Tale...

Pe urmele Tale, vreau Doamne Isuse
Paşii să-mi îndrept, şi cu drag s-alerg,
Să trăiesc preasfinte, bucurii nespuse
Împreună cu Tine, ne-ncetat să merg,
Să aud parabolele când vor fi expuse!

Cuvintele vieţii, să sorb când vorbeşti
La mulţimi de gloate ce Te înconjoară,
Măreţele parabole, când le tâlmăceşti
Să văd harul sfânt, ce mă împresoară
Prin funii de dragoste că mă izbăveşti!

Din cetate-n cetate, mereu lângă Tine
Predicând Cuvântul, la mic şi la mare,
Vindecând bolnavii ce gem în suspine
Să văd bucuria când merg pe picioare,
Să simt cum durerile încep să se-aline!

Şi-n lucrarea vastă de-a vesti Cuvântul
Să-Ţi fiu mai aproape, în clipe de jale,
Când lacrime curg şi gata-i mormântul
Să văd semnul veşnic, al puterii Tale,
Chemarea-Ţi la viaţă s-audă pământul!

Să văd cum viaţa stinsă, apare din nou
Prin trupul cel rece de moarte cuprins,
Când prin ruga fierbinte, şi la-l ei ecou
Puterea cea sfântă, vraja morţii a-nvins,
Eliberând pe cel prins, din tristul cavou.

În faţa Ta sfântă, când inimi se pleacă
Spre-a aduce-n rugă mulţumiri depline,
Glasul să Ţi asculte, tot ce-i bun să facă
Lui Dumnezeu Tatăl, ele să se-nchine,
Şi-n solemnitate, prin umilinţă să tacă!

Să fiu pretutindenea cu Tine împreună,
Când viaţa la cumpănă Ţi-e primejduită
De valuri muginde, în vremi de furtună,
S-aud cum cerţi marea, să stea liniştită,
Cum glasu-Ţi cel blând, pe ape răsună!

În urmele-Ţi sfinte vreau Doamne Isuse
Să calc în nădejdea, să calc în credinţa,
C-am s-ajung odată, s-obţin cele spuse
Să-mi capăt cununa, să-mi dai biruinţa,
De-a vedea cum toate, Îţi vor fi supuse!

Flavius Laurian Duverna
10 august 2008