Pe un drum înspre o culme

Pe un drum înspre o culme, pe Tine te-am întâlnit,
Când de pietrele tăioase, eu adânc eram rănit,
Fiecare rană-n parte, Domnul meu ai vindecat,
Ca să nu-mi opresc eu pasul, pe-acel drum greu de urcat.

Te-am văzut în orice floare, și în razele de soare,
Dar și-n stropii cei de ploaie, ce-aduceau doar tulburare,
Eu sub ei mereu doar pace am simțit, căci Tu erai,
Nelipsit... și-n orice vreme, bună... rea... mă-ntâmpinai.

Ca să nu mă ude ploaia, plină de a ei mânie,
Să nu fiu atins de stropii, ce sunt grei de-a lor furie,
Cu a Ta blândă iubire, mereu m-ai întâmpinat,
Să cunosc a Ta putere, veșnicule Împărat.

Pe o cale-ndurerată, eu te-am întâlnit mereu,
Chiar în clipa-n care Doamne, eu spuneam că este greu,
Cu puterea Ta divină, mi-ai venit în ajutor,
Ca pe calea-ndurerată, eu să urc nu să cobor.

Te-am văzut în neputința, peste mine ce-a venit,
Căci în clipa neputinței, o putere am simțit,
Și dintr-un adânc de vale, eu m-am ridicat de jos,
Dintr-o vale nu ridică decât unul... e Hristos.

Doar Tu poți un întuneric, să alungi din valea grea,
Doar lumina Ta în divină, poate a o lumina,
Fără Tine-ar fi o noapte, care-i fără de sfârșit,
Ca în vale... eu în toate, Domnul meu te-am întâlnit.

Pe-un abrupt de deal Isuse, glasul Tău l-am auzit,
Când cel rău șoptea întruna, că-s de Tine părăsit,
N-ai lăsat ca să îmi fie, șoapta zid în fața mea,
Glasul Tău a mea ființă, pe-acel drum o conducea.

M-ai trecut de toate grele-n care eu te-am cunoscut,
În popasurile mele, eu pe Tine te-am văzut,
N-am fost singur niciodată, Tu cu mine-ai fost mereu,
N-am fost singur nici la bine, n-am fost singur nici la greu.

Cunoscându-te mai bine, știu că nu mă vei lăsa,
Și prin viața trecătoare, brațul Tău mă va purta,
Căci ai împlinit Isuse, tot ce ai făgăduit,
Tot ce-ai scris în cartea sfântă, Doamne... chiar s-a împlinit.