Pe ulița mea

Pe ulița mea

Hoinărind pe ulița din sat,
Cu nostalgia îndesată-n straiță
Așa mă încercă un sentiment ciudat...
Că mă așezăi pe-o laiță.

Șubredă și singură de atâta vreme,
Însă încărcată de poveste...
Mi-ar spune două vorbe dar se teme
Că m-aș ridica să plec fără de veste.

La doi pași un nuc bătrân și gros,
Poartă-n crengi osteneala ca pe o povară
A unor oameni poposiți la loc umbros
În zilele cu arșiță de vară.

Alături, vranița scârțâie-n țâțână
Și iarba îi de coasă în ocol. .
Colbu-i de un deget pe fântână,
Iar pe dealuri nu mai vezi un dibol.

Pruncii au uitat să se mai joace,
Iar bătrânii-s floare rară...
Tot satu’ e învăluit în pace,
Și-ntr-o tihnă ce mă înfioară.

S-a așternut tăcerea peste case
Ca și roua peste glie...
Și-aștept un scâncet dintre fașe
Ca speranța-n mine să re-nvie.

Aparent, totul e pustiu și gol
Pe coclaurile unde am copilărit
Dar știu că Dumnezeu e în control
Și n-are să îmi lase satul părăsit.

Și dacă într-o zi o să dispară,
Să fie numai la răpire...
Strămutați cu toții-n altă țară,
Sus la dreapta unui Mire.

Pân-atunci, alduiește-i pe cei ce o rămas
Și locurile mândre ce îi înconjoară,
Căci oridecâte ori mă-ntorc acas’
Mai tot găsesc câte-o comoară.

Odată ne-om vedea pe străzi strălucitoare
Și ne-om da iară „Bună zua!”!
Îmbrăcați în strai de sărbătoare,
Cu Avraam, Isaac... și cu Iosua!


~Amin~