Pe razele iubirii, urc fără încetare

Pe razele iubirii urc fără încetare,
Sa te-ntălnesc pe Tine, e-a mea dorință mare.

Las valurile vieții, în urmă să rămână,
Și clipele în care, ființa mea suspină.

Văd soarele ce-arată, o zi de primăvara,
O-ntreagă veșnicie, va fi ca prima oară.

Las orișice durere, departe ea să-mi fie,
În piept țin numai dorul, de tot ce-i veșnicie.

Pe firul ce pe mine, duios mă înconjoară,
Eu urc spre nemurirea, ce-ndat o să apară.

În fața mea vin norii, ce vor să mă oprească,
Nu poposesc o clipă, spre Țara Sa cerească.

Alerg întotdeauna, prin valuri de durere,
Nu îmi hrănesc ființa, cu-a lumii rea plăcere.

Prin vise mi-e-alergarea, trec de deșertăciuni,
Trec de al morții vale, ce-i al acestei lumi.

Trec ape tulburate, ce-n față se ridică,
Trec munții ce se-nalță, nu am de ei vre-o frică.

Îmi este țintă cerul, și locul minunat,
Eu am făgăduința, că sunt eu așteptat.

Credința-mi este treapta, din orice dimineață,
A Domnului iubire, îmi este-a mea povață.

Mă-ncred în bunătatea, ce-o văd eu zi de zi,
Prin ea îmi dă putere, să pot eu izbăvi.
Amin