Pe-o piatră-n miez de noapte

Pe o piatră-n miez de noapte,
Umezită ce era,
De acele lacrimi care,
Domnul slavei le vărsa,
Era-ngenuncheat în fața,
Cerului înalt... sublim,
Bând pajaru-amărăciunii,
Plin de gustul de pelin.

Mijlocea în rugăciune,
Ca să fie-nlăturat,
Greul ce-i stătea în față,
Însă voi-a acceptat,
Lacrimile-n stropi de sânge,
S-au făcut dar El lupta,
Cu văzduhul ce în rugă,
Lupta cruntă aducea.

Nu a dat' napoi o clipă,
A luptat pân-la sfârșit,
A băut întreg paharul,
Fără murmur... n-a cârtit,
A luat și crucea-n spate,
Să o urce până sus,
Era și bătut de bice,
Necrezut că e Isus.

Pietrele tăioase-n talpă,
Răni în urma lor lăsau,
Guri pe margini larg deschise,
Îl scuipau... batjocoreau,
Spinii fața îi străpunse,
Sângele se prelingea,
De pe frunte pe bărbie,
Și pământul umezea.

Pietrele-i loveau Lui trupul,
Ca lăstarul răsărit,
Din pământ uscat de soare,
Ce era el obosit,
Gârbovit de crucea care,
Al Său umăr îl rănea,
Dar El jos nu a lasat-o,
Cu ea dealul tot urca.

Și ajuns pe a lui culme,
Mâinile le întindea,
Pe-acea cruce care dealul,
Golgota cu ea urca,
Îi băteau în ele cuie,
Și-n picioare îi băteau,
Dar tăcea sub grea durere,
Când pe El îl răstigneau.

S-a lăsat în zi o noapte,
Cerul s-a întunecat,
De sus până jos perdeaua-n,
Două ea s-a despicat,
Deschizându-ne o cale,
Liberă spre Dumnezeu,
Îndurând atunci calvarul,
Ce n-a fost ușor... doar greu.

A fost plin de multă jale,
El cu moartea a luptat,
Fără ură... din iubire,
Pentru noi viața și-a dat,
Să avem cu El noi parte,
De acele veșnicii,
Unde-ntruna ne așteaptă,
Este locul celor vii.

A răbdat Domnul și hulă,
Pe nedrept când judecat,
De Pilat era-n mulțime,
Mâinile când și-a spălat,
A răbdat chiar și ocară,
Alungat mereu era,
Însă înapoi să-ntoarcă,
Nici-o clipă nu gândea.

Oare noi urcăm ca Domnul? ,
Oare noi tăcuți suntem? ,
Oare parte de Golgota,
Noi pe cale azi avem? ,
Oare Ghetsimani în rugă,
Are cineva din noi? ,
Suntem plini și de iubire? ,
Lupta grea când e în toi?

Oare suntem de răbdare,
Plini pe drumul cel pietros? ,
Oare-a noastr-asemănare,
Este cu lui Hristos? ,
De nu este... ce tristețe,
Nu vom fi unde-i acum,
Vom sfârși în focul veșnic,
La un capăt de-acest drum.

Dar prin har și-a Sa iubire,
Astăzi ne mai dă El timp,
Să urcăm dealu-ntristării,
Bucuroși să ne căim,
Ne dă timp de pregătire,
Vreme pentru-a ne sfinți,
Unul jos să nu rămână,
Când pe nor va reveni.

Însă cât timp azi mai este,
Noi nu știm... să ne grăbim,
Ca în zi de sărbătoare,
Ca mireasa noi să fim,
Cu o haină doar curată,
Dar și cugetul curat,
Să pășim pe străzi de aur,
L-acel braț de Împărat.