Pe-o mireasma-mbietoare

Pe-o mireasma-mbietoare-a unei flori ce n-ar putea
Să se ofilească floarea înflorită pururea,
Urc ca să mă-nalț sub soare, pe-ale lui raze fierbinți,
Sus în locul unde-i cântă, Domnului acei ce-s sfinți.

Pe o blândă adiere, zborul meu îl pun căci vreau,
Să ajung mai iute-n locul, unde cu-al meu Domn să stau,
La o masă ce-i întinsă, într-un loc ce-i pregătit,
Doar de El... de-a Lui iubire, unde nu va fi sfârșit.

Norii trepte îmi sunt astăzi, urc pe ei spre locul sfânt,
Printre stropii mari de ploaie, cânt chiar dacă cânt plângând,
Nimenea nu mă oprește, căci eu vreau s-alerg mereu,
Ca să stau față în față, într-o zi cu Domnul meu.

Și pe cânt de păsărele, pot sa urc și doar să zbor,
Ca să nu fiu printre-aceia, ce-n pierzare azi cobor,
Pe un sunet de vioară, chiar și visul mi-e purtat,
Către locurile-nalte, unde-i veșnic minunat

Și pe-un foșnet de pădure, mă așez... eu știu... și el,
Ar putea ca să mă ducă, unde-i azi Emanuel,
Căci Lui toate i se-nchină, înspre El doar se grăbesc,
Timpul pentru pregătire, cei ce-L vor... nu-l irosesc