Pe-o cruce pe dealul cu plânset și jale

Pe-o cruce pe dealul cu plânset și jale,
Murea chinuit Cel ce n-a fost crezut,
Că slava divină în urm-a lăsat-o,
Că El e sfârșitul și-un nou început.

El viața-și dăduse ca noi s-avem viață,
Bătut era-n cuie ca noi azi să fim,
Aleșii ce-o Țară în veci minunată,
Prin jertfa Sa noi ca să o moștenim.

Pe-un lemn plin de sânge murea fără vină,
Acel care-n urmă odat n-a privit,
Ne-a dat biruință, ne-a dat izbăvire,
Și locul ce-i astăzi de El pregătit.

Acolo pe Golgota sus pe o culme,
Răbda pironit pentru noi Dumnezeu,
Să ai mântuire la capăt de viață,
La capătul ei să am viață și eu.

Pe crucea durerii iubea Împăratul,
Purtând o coroană de spini ce-a rănit,
O față-ntristată de clipele grele,
De-acele dureri când era biciuit.

Să ai bucurie, să ai fericire,
Și eu ca să fiu bucuros doar mereu,
Căci Cel ce murea e și azi peste toate,
Acel ce-i Stăpân, este-un viu Dumnezeu.

În zi luminoasă, o noapte venise,
Când sulița-n coastă pe cruce-i băgau,
Să vadă de are suflare Hristosul,
Și hainele Lui jos la cruce-mpărțeau.

Ca azi s-avem drumul deschis către locul,
În care vom fi veșnic noi cu Isus,
În locul în care durere și lacrimi,
Nici zile amare vre-o dat ele nu-s.