text Poezii crestine

Pe-o cale am pornit

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Blandu Ioan
Pe-o cale am pornit...


Pornisem vesel pe o cale
Posibil spre înmormântare
Însă iubirea tatălui
M-a scos din apa Stinxului

Dumnezeu cu-a Sa iubire
Îi dăduse-o stare-aparte
Parcă simțea-n a sa fire
Că e fiul său pe moarte

Azi știu că de sus venise
Acea mare încercare
Și nu de la Dumnezeu
Care nu face rău

Ci de la cel din văzduh
Prin el și prin al său duh
Duhul cel rău ce voia
Doi copii de-odat să ia.

Atunci mi s-a arătat o fiară
Ca o enormă șopârlă
Care-avea o mare creastă
Și-o limbă roșie-n gură
Având o galbenă mare creastă
Umbrind cadrul de fereastră

Cu trei broaște mari și verzi
Imagini când curaju-ți pierzi
Și un Șarpe gros și lung
Având culoarea ca de plumb

M-am trezit prea tulbure
Ca tata să se bucure
Și țipam în gura mare
De-a dracului arătare

Timp de zece ani apoi
Se-ntorcea duhu-napoi
Mi se arunca în spate
De mă speria de moarte

Și un fapt neomenesc
Nu puteam să mă trezesc
Cu el mă luptam în noapte
Vrând să îl alung departe

Dar plecă din casa mea
Când credința îl lovea
Și după multe păcate
Se ducea duhul departe

Iminențele de moarte
Le-a-ncercat și mai departe
Pe mine și pe părinți
Dar nu ne corupea cu-arginți

Aveam să aflu trecând anii
Care-a fost teama Satanii
Toată familia mea
Botezul în Domnul primea

Satan cu al său guvern
Își dorea a fi etern
În satul în care erau
Unii ce se-ncăierau

Și cu nu mulți ani în urmă
Cu a lor spirit de turmă
Ucideau nevinovați
Ca să moară blestemați

O văduvă căreia-n grup
Flăcăii i-au luat ce-avea mai scump
Și fiecare când serbau
Nunta fiilor mureau.

Ceea ce s-a întâmplat
Ce-n sat s-a cutremurat
E că în toată ființa
S-a însămânțat credința

Cedința în Dumnezeu
În Duhul și-n Fiul său
Și-i mulțumesc Domnului
Că sunt azi pe calea Lui! ! ...

Blându Ioan
16.07. 2025.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>