Pe-o aripă de cântec

Du-mă aripă de cantec, pe-al tău sunet sau ecou,
Sus în ceruri lâng-Acela, pentru mine ce-i erou,
Ce a fost cu o coroană, El de spini încoronat,
Ca de gura mea întruna, El să fie lăudat.

Du-mă-n grabă mai departe, de pământul ce mi-a pus,
O povară el în spate, ca să am un greu de dus,
Când o duc cânt și mai tare, ca să fiu mult mai aproape,
De Acel ce-i lângă mine, El nicicând nu e departe.

Gura azi cântare-n tine, larg în grabă o deschid,
Către bolta înstelată, cânt cantarea ce o strig,
Să se-audă pân-la tronul, îndurărilor cerești,
Nu pământul să m-audă, ci acele-Mpărătești.

Slava veșniciei Sale în cântare vreau s-o cânt,
Gura nu aș vrea să-mi tacă, cât trăiesc pe-acest pământ,
Să înalț întotdeauna, înspre cer vreau o cântare,
Ca să-mi fie-a mele zile-ntotdeauna... sărbătoare.

Eu te voi cânta în ziuă, și în noapte te-oi cânta,
Până-n margini de pământuri, să te-auzi eu mult aș vrea,
Ca tu ce-ntâlnești pe cale, vreau să fie dezlegat,
Când cantare eu pe tine, azi te cânt neâncetat.