Pe malul ros de lacrimile-amare

Pe malul ros de lacimile-amare,
Sub vălul negru-al nopții-ntunecate,
Mi-aplec genunchii să culeg din vale
Comori de Aur, sfinte nestemate.
Mi-e crucea un altar stropit cu Sânge
Și jertfa de pe el e tămâiată
De o Iubire care nu se stinge,
Parfum, care nu piere niciodată.

Cu mâinile întinse înspre Cer,
Larg deschid ferestre, bolți de Paradis,
Coboară caldă în lutu-mi efemer,
Iubirea care prin moarte, a învins.
Cu ea alerg în căutarea castă,
Spre locul pregătit în Dumnezeu,
Pe vârf de munți sărind din creastă-n creastă,
Culegând flori de colț din sufletul meu.

Te chem Isuse în zori, pe răcoare
Când bunătatea-Ți se revarsă râu,
Adun fuiorul Razelor de Soare
Să torc un fir de Aur străveziu,
Un fir de dor, bătătorită cale
Până sus la poarta de mărgăritar,
Ajung acolo, Îți cânt Osnale,
Imnul biruinței Tale din Calvar.

De-atâtea ori, ca aburul pe ape,
Spre Cer mă-nalță Razele de Soare,
M-aduni în norul dragostei Agape,
Mă verși în Har pe-ntinsele ogoare.
Dacă mă frângi Isuse-n încercare,
Dă-mi Tu savoarea Pâinii din Calvar,
Întinde-mi mâna Ta când rău mă doare
Și când paharul este prea amar.

Din mâna Ta cer biruință, viață,
În lupta însângerată spre-asfințit,
Dincolo de-orizont e dimineață,
E locul care mi l-ai pregătit,
E învierea dincolo de moarte,
Nunta Mielului, dincolo de calvar,
E mâna care răsplătiri împarte,
Sunt porumbeii întorși la porumbar.

Amin!
Ana Haz, Seleuș, Arad, 24. 11. 2014