text Poezii crestine

Pe drumul suferinței adesea am trecut

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14

Prin multe suferințe, adesea am trecut,
Dar ca să mă răpună, niciuna n-a putut,
Căci eu întotdeauna, spre ceruri am privit,
Spre Cel ce pentru mine, a suferit cumplit.

Prin multe văi pe cale, tot alergând treceam,
Ce-au vrut să mă oprească, dar eu nu mă opream,
Căci am găsit în vale, o urmă ce-a lăsat,
Acel ce pentru mine, murea crucificat.

Prin multe clipe crele, m-a dus cărarea mea,
Ce-au vrut sa ma orbească, chiar viața să îmi ia,
Dar n-au putut vre-o dată, căci viață-n dreptul meu,
E scris acolo-n ceruri, de unul... Dumnezeu.

El mi-a purtat de grijă, la pieptul Lui mi-a pus,
A dus a mea povară, ce greu mi-a fost de dus,
A stat doar lângă mine, și-acum prezența Sa,
O simt... îmi dă putere, să pot înainta.

Îmi dă și alinare, când eu adânc suspin,
Îmi dă și vindecare, când de dureri sunt plin,
Căci Cel ce-i lângă mine, și știe al meu greu,
El este-Acel puternic, El este Dumnezeu.

El este vindecare, a rănilor ce dor,
Și-a aripilor frânte, rănite ce-s în zbor,
El este Domnitorul, din cer și pe pământ,
Căci unul singur este, puternic, viu și sfânt.

El este Salvatorul, Mesia... Dumnezeu,
El e Mântuitorul, a tuturor... și-al meu,
E viață... adevărul, El este Împărat,
El este numai unul, e cel mai minunat.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Cinstea!
`Cinstea! , `O Haină Sfânta și curată.Dar de mult în cui uitată.Prăfuită și zdrențuită.Din vremi străvechi.Tot mai ciuntită.De mulți oameni lepădată!Să fii cinstit nu înseamnă să aștepți să te cinstea... Citeste mai mult >>
Meniul zilei!
`Meniul zilei! `În toată glazura răului.Caută esența binelui.În tot ambalajul acestei lumi.Dovedește tu, că sunt și oameni buni.Dacă pretinzi că știi ceva.Mai bine taci.Păstrează bine. !Până nu ți se... Citeste mai mult >>
În preziua judecății
În preziua judecății! ...Ieșua, este vremeaCând ne-arăți deslușitDin ce trebuia să vină,Cât din vremi, s-au împlinitAi trecut greutăți multe,Și Doamne, nu ne-ndoim,Că revii, ca un drept jude,Milostiv... Citeste mai mult >>
Orice genunchi, se va pleca!...
Orice genunchi, se va pleca! ...Hristoase înaintea TaLumea, va îngenuncheaȘi cei buni, dar și cei răiSub focul ochilor Tăi! ...Fiindcă ești, în ochii lorFiu al, DumnezeilorCei Preasfinți și-adevărați,... Citeste mai mult >>
Ca o lume ordonată(BIS)
Ca o lume ordonată(bis)Ca o lume ordonată,Prin ruperea peceților,Se deschide-o lume mată,Sub imperiul Leilor,Lucruri mari și mișcătoare,Le arată-n, stare FiaraPocnete îngrozitoare,Aprind focul și ocar... Citeste mai mult >>
Luna plină!...
Luna plină! ...Galbenă ca un bostan,Unul, negrăit de mare,Luna dup-un, paravanDe aburi gravă apare.Nopțile, cu lună plină,Pentru mulți, sunt un calvarNu știu cum, dar ea animăVieți, prin insomnii de... Citeste mai mult >>
Bucurie rară
Bucurie rară!Azi sunt foarte fericit,Simt că, Tu, m-ai mântuitMerg pe-un drum de bucurie,Grație Ție jertfa vie! ! ...Tu îmi ești în suflet, Sol,Domn al dumnezeilor,Fericit sunt că Te știuLângă mine-a... Citeste mai mult >>
Spovedanie!!!...
Spovedanie! ! ! ...Cum aș putea să uit, IsusSacrificiul, Tău, făcut pentru mine? ,Cu alte cuvinte, cum se cuvine,O clip-am rătăcit, nefiindu-Ți supus! ...De nu scriam lucrul acesta,Duceam o povară p... Citeste mai mult >>
Vorbind cu Inima
O, inimă amar îndurerată,Ce nu cunoști tu pacea nicidecumȘi nici n-o s-o cunoști tu vreodată,De n-ai să ieși din starea care ești acum.Tu ai dorințe, scopuri din belșugȘi pofte fără număr,Dar porți pe... Citeste mai mult >>
Yehova nisi
Yehova nisi,Te preamărim tot timpulStăpâneYehova,Că, ne-ai creat cu chipulȘi-asemănarea Ta!Două făpturi umaneDin care ne trăgeam,Greșit-au groaznic DoamneȘi Eva și Adam...Creați nemuritoriAvând zile... Citeste mai mult >>