Pe drumul către Patria cerească

Pe drumul către Patria cerească,
Atât de multe lacrimi sunt ades,
Suspinul de creștini în alergare,
De inimile lor este cules.

Nu-s flori... e suferință și durere,
Spre locul unde se vor odihni,
Acei care aici ei urcă dealul,
Atât de dureros ce-i zi de zi.

Pe calea către soare ce răsare,
E-atat de greu căci lupta este grea,
Crestinii ce-s răniți înainteaza,
Căci parte au de har și mila Sa.

De mână ei îl țin pe Domnul slavei,
Pe-a lor Mântuitor ce e ceresc,
Ei sunt creștinii plini doar de iubire,
Aleargă-n cânt mereu... nu obosesc.

Pe drumul către locul plin de soare,
E numai suferință și dureri,
Nu este bucuria pământească,
E drumul gol de-a lumii reci plăceri.

Sunt lacrimi ce se scurg fără-ncetare,
Ascunse-n inimi care doar se zbat,
Mereu ca să rămână în picioare,
În fața celui rău și îngâmfat.

Sub norii adunați privesc spre ceruri,
Sub valurile vieții se grăbesc,
Spre-a lor iubire care este-n locul,
Ce este el un loc Dumnezeiesc.

Spre el nu sunt petale așezate,
Sunt spini ce lasă răni adeseori,
Dar nu opresc creștinii alergarea,
Au doar un vis, sfârșește după nori.
Amin