PE DRUMUL CALVARULUI

E-o taina de cer a iubirii divine

Ce omul n-ajunge a-ntelege

Cand pe drumul calvarului, de praf ticsit,

Trecea bland si smerit al nostru Mantuitor iubit.



Ce priveliste dezolanta vazui,

Lumea condamnase pe Imparatul cerului,

Avu si curajul de ai pune ,

O cununa cu spini pe-a sa alba frunte.



Isus a fost biciuit nemilos,

A fost batjocorit de oamenii cei mai de jos,

Lumea l-a palmuit, fara a avea El vreo vina,

Iar pe trup, ostasii i-au pus o haina de purpura.



Ducandu-si crucea in spate ,

Pe drumul ce duce la moarte,

Femeile din urma l-au plans induiosate,

Dar El suferea pedeapsa pacatelor noastre.



Ce tablou sfasietor...

Omul a pironit pe-o cruce pe Mantuitor.

Cuiele au fost raspunsul lumesc,

Pentru bunatatea Imparatului ceresc.



Cu bratele deschise a murit Isus,

Ca oricine sa stie a iertare primeste de sus.

Credeti ca El si-a jertfit viata-i sfanta,

Ca noi s-avem o mantuire deplina.