Pe dealul în care cândva se-auziră, bătăi de ciocane

Pe dealul în care cândva se-auziră, bătăi de ciocane ce cuie băteau,
Murea Cel ce slava în urmă lăsase, când El ca să moară mai mulți ei strigau,
Mergea plin de răni și de sânge spre-o culme, pe care a fost de păgâni răstignit,
Privind înainte-aducea mântuire, iertare-aducea când în chin a murit.

Plângeau chiar și munții, pădurile... marea, căci mare durere atunci îndura,
Plângea chiar și cerul atunci când coroana, de spini a Sa frunte adânc străpungea,
Când stropii de sânge curgeau pe bărbie, când trist era El, Cel ce viaț-a adus,
Plângea răsăritul de soare în ziuă, plângea cu suspine atunci și-un apus.

S-a dat pentru mine să moară pe-o cruce, dar și pentru tine atunci El murea,
Pe lemnul durerii s-avem mântuire, un Rege atunci agățat El stătea,
Ce jertfă măreață vedea-ntreg pământul, ce jertfă măreață și sfânt-a adus,
Atunci deschidea El un drum către viață, când răiii o suliță-n coast-au străpuns.

Atunci s-a văzut o iubire ce astăzi, aprinsă ea este ca și-n început,
Atunci s-a văzut a Sa milă cerească, a Lui bunătate atunci s-a văzut,
Ce mare durere tăcut îndurase, ce chin și amar îndura pentru noi,
Prin jertfa Sa mare-aducea izbăvire, n-a dat nici-o clipă pe drum înapoi.

Și astăzi mai luptă căci El nu ne lasă, în luptele grele noi singuri să fim,
Căci nu vrea niciunul la capăt de cale, să fim în pierzare... nu vrea să murim,
Și astăzi mai tace s-avem biruință, și azi e umil... căci El este Isus,
Și astăzi mai rabdă o grea prigonire, și astăzi ne-arată că este supus.
Amin