Pe crucea durerii

Pe crucea durerii în chinuri odată,
Pe-o culme de deal se stingea chinuit,
Un Fiu de un Rege, ce viu e și astăzi,
El viață atunci nouă ne-a dăruit.

Ne-a dat mântuirea prin jertfa adusă,
Sub biciul ce-ntruna lovea când urca,
Spre locul în care bătut era-n cuie,
Spre locul în care El viața-și dădea.

Pe crucea-ntristării cu ochi plini de lacrimi,
Când stropii de sânge cădeau la pământ,
Murea Cel ce nouă ne-a dat mântuirea,
Ne-a dat și iertare, El este un Sfânt.

Ne-a dat fericirea sub pietrele care,
Atâtea Lui răni i-au adus dar tăcea,
Căci El și sub pietre era Fiu de Rege,
Pe noi și sub ele El mult ne iubea.

Pe crucea pe care El mâinile Sale,
Le-a-ntins să fim astăzi și noi fiii Săi,
Murea s-avem parte de cerul ce-i veșnic,
Să nu avem parte de ce au cei răi.

Atunci ne-aducea un fior de iubire,
Și astăzi e viu, ne-nconjoară pe noi,
Să nu fim răpuși de dureri... suferință,
Să nu fim căzuți nici în vremi de nevoi.

Pe dealul spre care urca El odată,
O luptă cu moartea s-a dat ca să fim,
Acei ce au parte de cerul cu soare,
Căci n-a vrut niciunul din noi să murim.

Ne-a dat veșnicia, o dă El și astăzi,
Căci este-ndelung Dumnezeu răbdător,
Ne-a dat și iertare, și astăzi mai iartă,
E plin doar de milă, mereu iubitor.