Pe colinele iubirii pe-a ei aripi ne-nălțăm

Pe colinele iubirii, pe-a ei aripi ne-nãltãm,
Din izvoarele puterii, obosiți ne adăpam,
E cu noi mereu si Domnul, nu ne lasă niciodat,
Ne hrănește cu puterea harului îmbelșugat.

Peste munții de aramā trecem noi mereu ușor,
Căci Acel ce ne-a dat aripi nu ne lasă azi în zbor,
Să fim singuri căci iubirea ce o are pentru noi,
Biruiește suferința dar și vremea de război.

N-avem teamă nici de norul tulburărilor ce vin,
Căci prin Duhul sfânt coboară un fior ce e divin,
Este el acea tărie ce nicicând nu va lăsa,
Să ne-aducă tulburare vremea norilor…cea grea.

Nu ne temem nici de glasul din adâncul mânios,
E cu noi Acel ce-n lupte este El doar glorios,
Îl urmăm întotdeauna căci răsună el de sus,
Și de sus e numai glasul, Împăratului Isus.

Peste noi e-a Sa privire, ne-nsoteste ea mereu,
Și în visele-ndreptate ce sunt înspre apogeu,
Prin pustiile ce-ncearcã pașii a ni-i rătăci,
Dar nu poate căci iubirea se coboară zi de zi.