text Poezii crestine

Pe când mâncau

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Camelia Gutu
"Pe cînd mâncau, Isus a luat o pâine
Și după ce a binecuvintat-o, a frânt-o
Și le-a dat zicând: "Luați, mâncați
Acesta-i trupul Meu ce se dă pt. voi.
Apoi a luat paharul și li la dat zicând
Beți toți din el, acesta e Sângele Meu
Care se varsă pt. mulți
Spre pomenirea Mea să faceți lucru acesta!".


Se-ntîmplă ceva minunat, este ceva miraculos
Ceva ce nu pot înțelege, e mai presus de mintea mea
Când stau la masă cu Hristos
Și când îi simt prezența Sa.

Cînd simt cum se coboară-n dreptul meu
El, Dătător de viață, Izvorul de lumină
Chiar El, Isus, Fiul Atotputernicului Dumnezeu
Mă copleșește, mă-nconjoară, și nu se uită la a mea vină.

El, care e dragostea întruchipată
Nu-i nimenea ca El pe-acest pămînt
Eu sunt ceea ce sunt, prin El, făptură nouă și schimbată
Căci M-a spălat prin Sângele Lui Sfânt!

Și oridecâte ori cu Domnul stau la masă
Ca să mănânc din pâine și să beau din pahar
Îmi amintesc de moartea Celui ce-a stat pe cruce
De Cel ce M-a răscumpărat și mi-a făcut un mare har.

Mă trec fiori din cap pînă-n picioare
Fiorul Duhului cel Sfânt vine in cercetare
Și-L văd pe-o cruce-ntins pe Domnul meu Cel bun
Care-a plătit în locul meu; ce-aș mai putea sa spun?

Spun doar atât, că... . Domnu-i Minunat
S-a indurat de mine, din moarte M-a salvat
Eu n-avem nici un merit și nu îl am nici azi
Dar El, Isus, ... Hristosul! M-a scos din moarte și necaz.

Știu că eu sunt nevrednic
Și sunt neputincios
Și n-aș putea nici cînd ca să plătesc
Ce a făcut El pt. mine, ce a făcut Hristos!

Cuvintele puține ce le am, nu vor putea sa răsplătească
Iertarea ce-am primit-o-n dar, prin El, ființa dumnezeiască
Dar vin să-ți mulțumesc din inima mea toată
Căci Mi-ai dat dreptul să mă chemi, copilul Tău; o, Tată!
Amin!

Camelia Guțu (poezie primită de la Domnul)
Aprilie 2020

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>